Actualitate

„Dosarul Energocom”: Socialistul Dodon este așteptat la PG pentru a oferi explicații procurorilor

„Domnul procuror a prezentat anterior ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit, luând în considerație faptul că noi nu cunoșteam care este esența bănuielei. În acest sens ne-a fost acordat un termen suplimentar. Mâine ne prezentăm să oferim răspunsuri la întrebările care au fost formulate de domnul procuror”, a spus acesta.

Lebedinschi a precizat că este „stranie” atitudinea Procuraturii pe acest caz, încercând să transforme procesul penal într-un show: „Nu am văzut ca Procuratura să anunțe despre ședințe de audiere a persoanelor la oricare altă cauză penală”.

Vă amintim că Igor Dodon este bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.328 alin.(3) din Codul penal (Depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat), în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Potrivit unui comunicat de presă al PG, bănuiala adusă lui Igor Dodon este legată de activitatea acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului. Mai exact, acesta din poziția pe care o avea la acel moment, a eliberat avizul în baza căruia, în mai 2008 a fost semnat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%, scrie punctul.md.

Ca urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 Dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *