Externe

După atentatele din Franța, numărul celor care vor să se înroleze în armată a crescut de 10 ori

Cifrele au fost furnizate de ministrul apărării, Jean-Yves Le Drian, într-un discurs rostit în fața militarilor francezi de la baza Camp Zayed din Emiratele Arabe Unite, dat publicității duminică de biroul de presă al ministerului, transmite duminică EFE.

În discursul său, Le Drian a subliniat importanța misiunii militarilor francezi împotriva pozițiilor Statului Islamic în Siria și Irak și a insistat că operațiunile împotriva grupării teroriste în cele două țări, dar și activitatea antiteroristă a celor 10.000 de militari desfășurați în Franța, sunt necesare deoarece, pentru a-i proteja pe francezi, "războiul trebuie purtat pe toate fronturile".

"Acum, mai mult ca oricând vă admiră pentru aceasta și unii poate chiar vă invidiază", le-a spus Le Drian militarilor de la Camp Zayed. Iar pentru a-și întări afirmațiile Le Drian a menționat că, dacă în 2014 exista o medie de 150 de candidați pe zi care doreau să se integreze în rândul Forțelor Armate, după atentatele din ianuarie 2015 s-a ajuns la o medie de 400, iar după atacurile din 13 noiembrie 2015 cifra a crescut la 1.500 de recruți pe zi. "Acest lucru demonstrează forța pe care o reprezintă armata noastră. Iar aceasta ne liniștește în legătură cu viitorul armatei noastre și al recrutării", a adăugat el.

Le Drian a insistat că, "pentru ca dușmanul (Statul Islamic — n.r.) să fie distrus, s-au intensificat bombardamentele coaliției internaționale (condusă de SUA — n.r.) din care face parte Franța", dar că trebuie totodată acționat în câmpul de operațiuni alături de "partenerii locali". Ministrul apărării a explicat că, în acest sens, trupele franceze asigură instrucția kurzilor irakieni din nordul Irakului și a forțelor irakiene la Bagdad. "Le furnizăm informații, îi ghidăm, efectuăm bombardamente în timpul ofensivelor lor terestre", a spus Le Drian, dând asigurări că această strategie "începe să dea roade" pentru că Statul Islamic "adoptă o atitudine defensivă".

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *