Gheorghe este un bărbat din nordul țării care nu va uita niciodată luna noiembrie din anul 1991, atunci când destinul i-a dat cea mai dură lecție. Bărbatul a fost nevoit să privească neputincios cum într-o fracțiune de secundă viața primului său fiu a alunecat pe contrasens, apoi s-a oprit. De la început durerea era insuportabilă, iar tatăl se condamna că nu a putut să-și protejeze copilul. Astăzi, aceasta a lăsat amprente pe chipul bărbatului care de atunci a încetat să se mai radă sau să-și mai taie părul scurt.

„Am vândut vaca… și mi-am înmormântat fiul”

În acea seară, bărbatul, împreună cu alți doi consăteni, se întorcea de la muncă, atunci cu ei era și Petrică, fiul de opt ani al lui Gheorghe. „S-a întâmplat în ajunul sărbătorii Arhanghel Mihail. Țin minte că mă pregăteam ca a doua zi să mă duc la târg să vând vaca și să mai fac ceva prin casă. Am fost și am vândut-o, doar că mi-am înmormântat băiatul. Atunci se deconecta des curentul, transportul public nu circula și noi în fiecare seară veneam pe jos acasă. În acea seară, pe marginea străzii era noroi și de aceea toți patru mergeam pe iarbă. Și, cum vorbeam, nici n-am observat când mașina de pe șosea a intrat în nămol, iar șoferul, pentru că avea viteză și era în stare de ebrietate, a pierdut controlul. Când ceilalți doi colegi de drum au strigat: „Mașina!”, eu din instinct am sărit în partea cealaltă, dar copilul n-a reușit”, își amintește bărbatul cu lacrimi în ochi.

„E strașnic când cineva ți-a omorât copilul sub privirile tale”

Speriat, Gheorghe a auzit o bubuitură, s-a întors și a văzut cum copilul său a fost lovit și aruncat la vreo 20 de metri. Orbit de lumina mașinii, bărbatul a început a alerga într-acolo. Șoferul nici nu a realizat că ar fi lovit pe cineva, acesta s-a oprit la vreo 150 de metri de la locul accidentului, doar atunci când soția însărcinată care se afla în mașină i-ar fi spus să se oprească că ar fi accidentat un om. „Aveam urechile înfundate de la zgomot și nici nu mai vedeam nimic, dar fugeam înspre bahnă pentru că știam că fiul meu a zburat într-acolo. Când am ajuns acolo, am văzut că băiatul căzuse cu fața în apă. L-am luat repede în brațe și am început a alerga, el era un copil voinic și cu greu am ajuns la șosea, dar nu puteam ridica dealul pentru că lunecam prin nămol. Și abia atunci, șoferul a realizat că a lovit pe cineva, s-a întors înapoi, a ieșit din mașină, s-a coborât în vale, mi-a luat băiatul în brațe, apoi ne-am urcat în mașină și ne-am dus la spital. La intrarea în oraș am înțeles că băiatul și-a dat sufletul în brațele mele. Atunci împietrisem, nu mai puteam nici plânge, nici vorbi. E strașnic când cineva ți-a omorât copilul sub privirile tale”, recunoaște tatăl sfâșiat de durere.

„Ca și creștini suntem datori să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit”

Gheorghe spune că șoferul era o persoană foarte influentă și deși mirosea puternic a alcool, medicii și polițiștii au încercat să-l scoată basma curată. Fiind un simplu om sfâșiat de durere, tatăl a înțeles că nu are rost să lupte cu morile de vânt și ca un bun creștin a decis să-l ierte. Iar în scurt timp, Dumnezeu l-a răsplătit în cel mai frumos mod cu putință. Deoarece pe lângă fiica de cinci ani pe care o aveau, în familia lor au mai apărut încă doi băieți. „Ca și creștini suntem datori să-i iertăm pe cei ce ne-au greșit. El spunea că se va sinucide, dar asta nu era să-mi aducă fiul înapoi. Ș-apoi el era foarte influent, ancheta s-a început cu fel de fel de murdării. Așa că am scris cu mâna mea că-l iert, deși m-a durut. Ieșeam seara la capătul satului și plângeam să nu mă vadă nimeni”, spune bărbatul.

„Nu țipa că soția mea este însărcinată și se află în mașină!”

Irina este un alt pieton care a avut de suferit de pe urma imprudenței șoferilor în traficul rutier. În luna octombrie a anului 2014, femeia pleca la serviciu, când pe trecerea de pietoni din senin a apărut o mașină. Pentru o fracțiune de secundă, Irina a crezut că își va încheia socotelile cu viața, dar a avut mare noroc de un bărbat care a salvat-o. „Eram pe trecerea de pietoni din preajma unui centru comercial din Capitală. Îmi mai rămăseseră vreo doi pași până când aș fi fost de cealaltă parte a străzii. Și într-o clipă m-am pomenit în brațele bărbatului care era pe trecere la un pas înaintea mea. El a reușit să mă ferească de mașina care a apărut cu mare viteză din mulțimea celorlalte care staționaseră. Abia după ce m-a pus jos în partea cealaltă a străzii, am realizat că piciorul meu fusese atins de mașină. Plângeam de durere, iar șoferul s-a oprit, a venit la mine și mi-a zis: „Nu țipa că soția mea este însărcinată și se află în mașină!”, n-o să uit niciodată aceste cuvinte”, își amintește femeia.

Irina a fost transportată la spital, diagnosticată cu fractură bimaleolară (n.red.: fractură complicată a oaselor din care cauză glezna nu este stabilă) și operată de urgență. Deși i-a promis că va face totul ca s-o pună pe picioare, șoferul a dispărut după ce a achitat o mică parte din costul intervenției. Trei luni femeia a fost imobilizată la pat, timp în care zădarnic a încercat să contacteze organele competente, care, deși au fost la locul producerii accidentului, amânau deschiderea anchetei. Când s-a însănătoșit, femeia a apelat la un avocat, iar făptașul a fost amendat și a plătit daune morale, care în comparație cu cheltuielile suportate de victimă au fost nesemnificative.

„Dacă acest accident se întâmpla în Moldova, probabil n-aș fi supraviețuit”

Gheorghe, un moldovean plecat peste hotare să-și caute un rost, spune că a văzut moartea la începutul lunii septembrie din anul 2015. Tânărul recunoaște că după muncă a ieșit cu prietenii la un pahar de tărie, iar mai apoi a urcat la volanul motocicletei și a pornit spre casă. „Nu am băut mult, una sau poate două beri, apoi m-am pornit spre casă. Afară ploua și era un pic de ceață, treceam pe lângă o pădure, când în fața mea a apărut o mașină. Și de aici nu-mi mai amintesc nimic”, povestește băiatul.

După o lună s-a trezit într-o clinică din Italia și a aflat că a suportat câteva intervenții la cap, mâini și picioare, apoi au urmat alte trei luni de recuperare. Timp în care băiatul a învățat să meargă și să vorbească din nou. „Bine că cei din mașină nu au avut de suferit. Rudele spun că am stat o lună în comă, tot ce știu eu, este că atunci când m-am trezit aveam mâna și piciorul în ghips. Polițiștii spun că m-a salvat casca, eu zic că am avut noroc de medici. Dacă acest accident se întâmpla în Moldova, probabil n-aș fi supraviețuit”, explică tânărul.

„În acel moment am crezut că aici se încheie viața mea”

Diana este o altă tânără de 23 de ani, căreia ziua de 13 aprilie 2016 i-a adus ghinion, dar spre deosebire de ceilalți protagoniști, fata s-a ales doar cu o sperietură zdravănă. Însă această experiență a învățat-o că regulile rutiere trebuie respectate. „Mă îndreptăm spre Spitalul de Urgență ca să îl hrănesc pe bunelul care era imobilizat în urma unui accident la serviciu. Mă grăbeam și nu am observat cum de pe drumul central am trecut pe cel secundar. Indicatorul nu se vedea din cauza copacilor și m-am bazat pe logică. Aveam în jur de 60 km/h când înaintea mea a apărut parcă din senin o mașină de la Școala Auto. În acel moment am crezut că aici se încheie viața mea. Însă am avut mare noroc și din fericire toți cei implicați au scăpat teferi”, recunoaște Diana.

Potrivit unei analize efectuate de Serviciul Național de Patrulare, în anul 2016 pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate 2445 accidente, cu 115 mai puțin decât în anul 2015. Totuși, anul trecut în urma accidentelor rutiere au murit 308 persoane, iar alte 2904 au suferit diferite traumatisme.