Tot ce pot face profesorii pentru ei este să le dea o bună orientare profesională în viaţă – nu întâmplător aici se studiază, în cadrul a 12 cercuri profesionale, apicultura, menajul, floristica etc. Elevii mai învaţă meseriile de frizer, cizmar, webdesigner. Ulterior, având această bază, ei se pot forma profesional la diferite şcoli, iar directoarea Iulia Gospodinov este mândră de fostele eleve care deja lucrează la o frizerie din oraş.
Viitorul lor se aseamănă cu un labirint…
Iulia Gospodinov ne povesteşte despre cei 51 de absolvenţi de anul acesta ai şcolii cu o anumită îngrijorare. Fără îndoială, printre ei sunt şi copii care ar merita să-şi continue studiile în licee, ca mai apoi să poată fi admişi la facultate, dar puţini vor reuşi acest lucru, din lipsă de finanţe. De aceea, mulţi se vor întoarce în sate, vor lucra pe lângă casă, iar după ce vor împlini majoratul vor împrumuta bani şi vor pleca peste hotare. Ce altă perspectivă ar putea avea, întreabă retoric dna Gospodinov, dacă acasă îi aşteaptă nişte părinţi înfrăţiţi cu paharul, sau mamele singure cărora nu le ajung bani nici pentru a le asigura bucăţica de pâine, dar mite să achite taxele de studii?… „Mă doare sufletul când mă gândesc la viitorul lor”, spune doamna directoare. În Moldova există 15 şcoli-internat, cu un contingent de 2800 de elevi, 300 dintre care anul acesta sunt absolvenţi, cu un viitor incert, fiindcă majoritatea din ei pot să ajungă pe drumuri…
O clasă a Gimnaziului-internat din Leova
Situaţia e mult mai tristă însă în cazul preşcolarilor. După o reformă din 2007, numărul copiilor din clasele primare, care învaţă în şcolile-internat, a fost redus, acordându-li-se prioritate familiilor de tip tutore. Astfel, în prezent, la Gimnaziul-internat din Leova nu sunt clasele I şi II, susţine directorul adjunct Aurelia Nucă, deşi există o mulţime de copii care ar avea nevoie anume de aceste clase.
„Ni-i dor de bunica!”
Romina Cojocaru are 11 ani şi te cucereşte prin sinceritatea ei. Se află aici împreună cu cei doi frăţiori, Andrei şi Nicolae, de 12 şi, respectiv, 13 ani. Toţi învaţă în clasa a cincea, şi au ajuns aici în urma unor întâmplări penibile. Fraţii ei erau plecaţi cu mama la Moscova, după care, într-o bună zi, mama i-a lăsat la nişte cunoscuţi şi a dispărut. Peste puţin timp, cunoscuţii i-au dat afară din casă şi băieţii au tras o mare sperietură, pomenindu-se singuri pe lume într-un oraş imens. Persoane necunoscute, simpli trecători i-au ajutat să se întoarcă în Moldova. Aici bunica îi aştepta împreună cu Romina. Bunica lor însă e oarbă şi copiii au fost repartizaţi la Gimnaziul-internat din Leova. Când au venit în clasa întâi erau foarte slab pregătiţi, dar s-au luat unul cu altul şi, împreună, au reuşit să obţină rezultate bune la învăţătură. De mama aşa şi nu au mai auzit nimic. Singura lor alinare sunt discuţiile cu bunica la telefon, dar nici pe ea nu au mai văzut-o de vreo cinci ani, pentru că se află la un azil de bătrâni. Noroc de cadourile pe care le primesc uneori de la sponsorii şcolii. La Leova, fiecare copil are un sponsor din străinătate – comunică cu el prin scrisori, primesc de la el tot felul de atenţii – mingi, dulciuri, îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare etc. La întrebarea noastră, care este cel mai mare vis al lor, toţi trei ne-au răspuns în unison: „Ne este dor de bunica!”.
Romina Cojocaru a învăţat aici să croşeteze
Ne-am despărţit cu greu de aceste fiinţe gingaşe, care poartă pe umeri poveri mult mai grele decât pot duce la vârsta lor. Poate că astăzi, de Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului, îşi vor aminti de ei şi propriii părinţi, nu doar sponsorii…
Anastasia Morari, stagiară la TIMPUL
