Ultima oră

El Nino a ucis 70 de oameni în China

Agenţiile pentru situaţii de urgenţă din China apreciază că peste zece milioane de oameni, din 13 provincii şi oraşe chineze au avut de suferit până acum de pe urma inundaţiilor, ce încă nu şi-au atins apogeul. „Sudul Chinei a intrat deja în sezonul ploios, cu o luna mai devreme decât în anii trecuţi. Cele mai grave inundaţii abia acum urmează, a declarat şeful Centrului Meteorologic Naţional chinez, Sun Jun, citat de Agenţia „Xinhua”. El a precizat că ploile torenţiale sunt cauzate de fenomenul El Nino, ce presupune ciocnirea frontului atmosferic cald şi umed, din sudul Chinei, cu aerul rece venit din nordul ţării. Printre zonele afectate se numără provinciile Guangdong, Chongqing, Sichuan, Fujian, Jiangxi, Hunan si Zhejiang. În unele zone, cum ar fi provincia Guangdong, furtunile au distrus linii electrice, case şi poduri, au inundat drumuri şi au provocat ieşirea râurilor din matcă, forţând autorităţile să evacueze 145.000 de oameni, în mai puţin de o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *