Social

Elevul român ar putea fi condamnat condiționat

Alexandru Bejan, elev în clasa a XII-a la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, rămâne principalul suspect într-un dosar intentat de așa-zisele forțe de securitate transnistrene care îl acuză de pregătirea unui act terorist. Băiatul a fost reținut în februarie 2012 și acuzat că ar fi autorul unei scrisori prin care amenința că va arunca mercur în curțile grădinițelor din regiune, dacă miliția nu-i va returna peste două mii de dolari confiscați. În octombrie 2012, instanța de judecată din Tiraspol trebuia să se pronunțe în acest dosar, dar din cauza modificărilor în legislația penală toate ședințele au fost amânate. Atunci, băiatul a fost internat la Secția de psihiatrie a Spitalului orășenesc din Tiraspol, unde a stat cinci săptămâni, pe motiv că ar fi cedat presiunilor psihologice. El susține că nu a scris scrisoarea de amenințare, dar, din frică, și-a asumat vina în timpul anchetei.

„Băiatul nu va ajunge la închisoare”

Ședințele de judecată au fost reluate în ianuarie 2013. Noul avocat al lui Alexandru Bejan este Leonid Cunițân, jurist la Biroul de asistență juridică garantată de stat din Căușeni. Avocatul ne-a spus că, la ultima întrunire a instanței din Tiraspol, medicul psihiatru a participat ca martor și a afirmat că tânărul nu are dereglări psihice. Cu toate acestea, procesul este îngreunat de faptul că băiatul recunoscuse o dată vina în timpul anchetei și a mai fost judecat pentru huliganism în 2009. „Vă asigur că băiatul nu va ajunge la închisoare. Potrivit modificărilor din codul penal local, dacă un minor a comis o infracțiune ușoară, el va primi o condamnare condiționată. Mă strădui să-l ajut”, a declarat Leonid Cunițân.

Cazul lui Alexandru Bejan este monitorizat de Centrul pentru Drepturile Omului din satul Varnița. La inițiativa organizației, juristul Leonid Cunițân a fost delegat să reprezinte interesele elevului în instanța din Tiraspol. „Deocamdată nu e nimic clar. Cred că lucrurile se vor limpezi după următoarele ședințe”, ne-a spus Veaceslav Ursu, directorul CpDOM din Varnița.

Elevul nu va putea da BAC-ul fără acte

Directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, Ion Iovcev, rămâne convins că băiatul este nevinovat. Alexandru Bejan frecventează în continuare orele, pregătindu-se de examenele de bacalaureat. O problemă este însă faptul că el nu deține acte de identitate: nici pașaport transnistrean, nici buletin de identitate moldovenesc, fără de care este imposibilă prezența la BAC. „Am vorbit cu șeful Secției de pașapoarte din Varnița și el m-a asigurat că poate să-l ajute pe băiat. Dar acum, el trebuie să adune dosarul de acte necesare. Asta ține deja de responsabilitatea familiei sale”, a declarat directorul.

Următoare ședință de judecată la Tiraspol în cazul lui Alexandru Bejan va avea loc pe 28 februarie. Avocatul Leonid Cunițân a menționat că la ședință vor fi interogate în calitate de martore angajatele poștei din Tiraspol care au depistat scrisoarea de amenințare, precum și anchetatorii care au dus cazul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *