Politică

Emil Hurezeanu a primit aviz favorabil ca ambasador al României în Germania

Hurezeanu a fost avizat pentru acest post cu 19 voturi pentru și unul împotrivă.

El a afirmat, în cadrul audierilor, că rolul comunității românești din Germania ar putea fi mult îmbunătățit, subliniind că nu poate fi vorba de o "invazie" a românilor în această țară în contextul procentului important de oameni angajați și cu studii.

Emil Hurezeanu a pledat și pentru îmbunătățirea diplomației economice, menționând că există riscul ca firme cu rezonanță germană să intre în dezbateri publice nu întotdeauna favorabile.

El a apreciat că nu trebuie "să fim definitiv satisfăcuți de nivelul schimburilor economice cu Germania", punctând că există un potențial mult mai mare.

De asemenea, el a susținut că există un deficit de încredere la nivel societal în Germania, care se manifestă în presă, în contextul în care vizite ale politicienilor români nu au ecoul bine meritat.

Hurezeanu a subliniat că România și Germania sunt două țări care se cunosc bine, precizând faptul că aproape un milion de oameni, sași și români, vorbesc româna în Germania.

Totodată, el a subliniat că legislația electorală trebuie schimbată și a precizat că o anumită atitudine față de românii din diaspora trebuie să dispară.

Emil Hurezeanu (n. 26 august 1955, Sibiu) este un scriitor și publicist român, care a lucrat ca jurnalist în secția română a Radio Europa Liberă. După reîntoarcerea în România, s-a remarcat ca realizator de televiziune și comentator pe subiecte politice. 

Activitatea sa în afara țării a avut rolul de a irita Securitatea. Familia sa a fost supravegheată ani la rând. Fratele său a fost bătut în închisoare sub pretextul că nu avea buletin, fiind eliberat abia după o săptămână, timp în care familia îl declarase decedat. Mama sa a fost trimisă de două ori în Germania pentru a-l convinge să se întoarcă în țară sau, cel puțin, să nu mai scrie împotriva regimului, sfat pe care Hurezeanu nu îl va asculta, semnând în aprilie 1989 un apel colectiv pentru liberalizarea vieții culturale din România.

În 1990 se întoarce în România și participă la „Fenomenul Piața Universității”, fiind în continuare salariat al postului de radio Europa Liberă. În primăvara lui 1994, Emil Hurezeanu devine director al departamentului românesc pentru scurt timp (până la finele lui decembrie), după care pleacă la Köln (din ianuarie 1995) pentru a lucra ca director al secției române de la Deutsche Welle, unde scrie editoriale politice. Radio Europa Liberă se mută în iunie 1995 la Praga. Hurezeanu continuă să colaboreze cu acest post de radio. Rămâne salariat la Deutsche Welle până în 2002, când se întoarce definitiv în România.

În martie 2003 devine consilier personal al primului ministru din acea vreme, Adrian Năstase, pe probleme de analiză politică a unor fenomene externe, demisionând din această funcție după șase luni. În România publică și două volume de eseuri politice, Între câine și lup (1996) și Cutia Neagră (1997), pentru cel din urmă primind Premiul pentru Publicistică al Uniunii Scriitorilor din România. În 1998 devine „cetățean de onoare” al Sibiului.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *