Însă săptămâna trecută am observat pe rețelele de socializare o poză care m-a lăsat mască, una care mi-a adus aminte de suprarealismul lui Salvador Dali.
Pe 15 ianuarie, Igor Dodon (marele antiromân) depunea flori la monumentul celui mai mare poet român din toate timpurile – Mihai Eminescu. E o scenă demnă de orice spital de psihiatrie, un individ, ce-și sperie alegătorii cu venirea jandarmilor români, depune flori la monumentul unui poet și publicist, care a luptat toată viața pentru spiritul românesc. Nici nu pot să-mi imaginez cum s-a simțit Dodon și tovarășii săi lângă monumentul unui român adevărat. Probabil au ars câte un litru de votcă rusească după asta ca să se curețe de românism. Pentru că PR-ul politic e PR, chiar și atunci când trebuie să-ți scuipi în față alegătorii și propriile principii (inexistente în cazul dodoniștilor). În fine, nu voi scrie despre limbricii socialiști care în sfârșit au primit și ei o funcție în acest stat, una absolut neînsemnată în realitate, însă care îți tratează orgoliul rănit de atâtea eșecuri politice. Îl las pe marele Eminescu să vă spună ce crede el despre Dodon și toți șacalii socialiști care au venit cu flori la monumentul poetului în acea zi.
„Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decât păstrând, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!
Suntem români şi punctum.
Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră românească, decât să mergem repede înainte, dezbrăcându-ne de dânsa prin străine legi şi străine obiceiuri…
Nu e permis nimănui a fi stăpân în casa noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.
Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plată pentru o palmă măcar din pământul patriei.
Acestea sunt lucruri sfinte, care se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă.
Eu las lumea ce merge deja, ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea întâi, dar la cea de-a doua sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.
Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirii, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare.”
Mihai Eminescu, discurs cu ocazia primului Congres al Studenților Români de la Putna, din 25 mai 1871
