Deși în primul an au fost puțini și fără experiență, în cel de-al doilea an s-au organizat serios și au făcut repetiții din timp. De obicei, acestea încep pe la sfârșitul lui septembrie și se îndesesc pe măsură ce se apropie Crăciunul. În mare parte, colindele erau adaptate după placul colindătorilor. „Dacă cineva era fanul formației românești „Pheonix”, atunci colindam în stil rock”, explică Mircea Bobână, unul dintre colindători. Astfel, cu două chitare, un flaut, fluier, o tamburină, tobă, zurgălăi și multe voci, entuziaștii se pregăteau să înfrumusețeze Crăciunul.

Colindatul ca la carte: colăcar, bănar și vătaf

Aveau un colăcar, care primea colacii de la gazde, un bănar, care aduna banii, și un vătaf principal care avea grijă ca totul să fie organizat și pus la punct. „Este nevoie de un organizator bun, unul care să nu meargă la compromisuri care n-au sens. Unul care să-i organizeze și să-i facă pe toți cât este de importantă prezența la repetiții și învățatul versurilor”, explică Mircea, care li s-a alăturat în 2005. Astfel, vătaf de Chișinău a fost Florin Gâscă, iar fiindcă mulți dintre colindători își făceau studiile în România, mai aveau un vătaf la București – Vlad Bolocan. Era și vătaful de Cluj, însă, fiind unicul colindător care învăța acolo, el repeta de sine stătător după înregistrările pe care le trimiteau colegii din cele două capitale. Cei de la București se adunau, repetau și făceau schimb de înregistrări audio cu Chișinăul, ca să fie siguri că va coincide modul în care se cântă.

„Uneori se întâmpla să ne întâlnim cu toții cu câteva zile înainte de colindat și să ne dăm seama că noi cântăm diferit. Atunci trebuia să ajungem la un compromis artistic. Cum facem? Cântăm cum s-au obișnuit colegii din România sau ca noi, cei din Moldova?”, explică Mircea.

Arendau un microbuz, iar șoferul Gheorghe, „un om vesel și iubitor de folclor”, îi ducea de fiecare dată la gazdele care așteptau nerăbdătoare să fie colindate. Fiecare colindător putea alege două-trei destinații, iar gazdele erau sunate din timp și întrebate care zi și oră este mai avantajoasă pentru ei. Florin făcea lista, le aranja după timp și zona geografică și așa începea colindatul. „Ne duceam, de obicei, la oamenii cu sufletul deschis și nu neapărat cu masa-ntinsă”, zice Mircea. Deși, de puține ori, colindătorii au ieșit din raza capitalei, au ajuns, totuși, la Colonița și la Ialoveni. „Mergeam, în special, fiindcă era gazda cuiva din formație”, adaugă el. Au fost invitați să colinde și colective la lucru, însă aceste experiențe au convins băieții că-și doresc să colinde doar oameni apropiați atât din cauza atmosferei, cât și din cauza tradițiilor care țin de gazdă, de casă. „Nu conta dacă dădeau bani, dacă ne hrăneau, ci felul în care eram primiți. Colinda nu se face pentru a te promova, ci din plăcere”, spune Mircea.

Entuziasm și satisfacție sufletească

Banii adunați din colindat le permiteau membrilor trupei să acopere cheltuielile pentru transport, dar și pentru a organiza o sărbătoare în sânul formației. „Noi nu făceam asta pentru bani, ci pentru satisfacția sufletească”, afirmă Mircea.

În fiecare an, formația venea într-o componență nouă – unii plecau, alții îi înlocuiau. Chiar dacă la ultima repetiție totul mergea strună, primele gazde erau martorele emoțiilor și a versurilor încurcate. Însă în drum spre următoarele, colindătorii prindeau la curaj, iar, de data aceasta, colindele erau cele ce provocau emoții gazdelor. De-a lungul anilor, era deja o tradiție să meargă cu colindatul la anumite gazde. În drum spre ele, la formația de colindători se alăturau alți entuziaști fermecați de ceea ce au auzit.

De obicei, colindele erau împrumutate de la interpreți, precum surorile Osoianu, însă se regăseau și cele din popor, printre care două erau în limba aromână.

Crăciunul anului 2013 este încă neplanificat. Florin a renunțat la titlul de vătaf de Chișinău cu câțiva ani în urmă, iar acum entuziaștii au rămas să se adune singuri. Cine știe? Poate îi ocupă locul Mircea Bobână, care a avut ocazia să ia câteva lecții de la Florin.