ActualitateSănătate

Este o construcție unică. Vreau să văd ce altă autoritate poate procesa 10 miliarde de acțiuni pe an

Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor (SNVM) funcționează la parametri maximi, la cinci ani de la operaționalizare, având un grad de înrolare de 100%. De altfel, datorită bunei funcționări a SNVM, România a fost deja de două ori țară pilot pentru implementarea unor noi versiuni, mai performante, ale platformei. Despre SNVM, despre sistemele omoloage din Belgia și Slovacia dar și despre platforma europeană care garantează accesul la medicamente sigure pentru pacienții europeni s-a discutat la București, în cadrul celei de-a cincea ediții a Conferinței „Siguranta Pacientului prin Siguranta Medicamentului”, organizată de OSMR (Organizația de Serializare a Medicamentelor din România) și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Sistemul Național de Verificare a Medicamentelor (SNVM) este practic o platformă informatică integrată la nivel european ce permite verificarea, pentru România, a autenticității medicamentelor. Cei care au obligația legală de a  verifica sunt farmaciile, spitalele sau alte părți interesate, cum ar fi distribuitorii angro. OSMR este organizația responsabilă pentru implementarea și administrarea SNVM, care face parte din Sistemul European de Verificare a Medicamentelor (SEVM). “Succesul acestui sistem stă în cooperare. Multumesc OSMR pentru ceea ce face și pentru interacțiuni. Oricând mă duc la EMVO sau PE pot să stau liniștit că România este printre statele cele mai pregătite”, a spus Răzvan Prisada, președintele ANMDMR, prezent la conferință. Totuși, Prisada a atras atenția asupra tendinței de procurare a medicamentelor din surse neautorizate, ceea ce îi lipsește pe consumatori de orice garanție. “Din păcate, există tendințe de procurare a medicamentelor din surse neautorizate, mai ales din online. Iar aici nu putem controla autenticitatea prin niciun sistem, prin nicio investiție. Deci, trebuie să mergem in zona de comunicare publică și educație. Iar acest demers nu se poate termina niciodată. Cred că atâta timp cât va exista comerț online, va exista și nevoia de a educa, de a informa și de a spune ca acest sistem aduce cu el și riscuri. Ceea ce putem noi sa asigurăm este că cei care intră în farmacie si iau medicamentul care le-a fost prescris, au garanția ca iau un medicament original”, a explicat Prisada.

Și la nivel european, sistemul de verificare a medicamentelor cu prescripție care ajung la pacienți prin intermediul farmaciilor este funcțional și oferă garanții solide.

“Avem un sistem care funcționează. Aș vrea să văd oricare altă autoritate publică aptă să proceseze 10 miliarde de acțiuni pe an, în aproape 30 de țări. Sistemul pe care noi l-am construit face asta cu succes, dar avem încă multe de rezolvat. Erorile umane și comportamentul persoanelor rămân principalele probleme. Trebuie să educăm oamenii. Este o sarcină pe care ne-o asumăm, desi ea nu este neapărat menționată de legislație. Sunt multe lucruri pe care le putem face în ceea ce privește educația și cred că unitățile de învățământ care pregatesc farmaciștii trebuie implicate, deoarece imaginați-vă câte alerte emise din eroare s-ar putea evita dacă farmaciștii ar deveni familiarizați cu sistemul încă de pe bancile școlii”, a spus, la rândul său, Kasper Ernest, Secretar General al Affordable Medicines Europe și membru în board-ul Organizației Europene de Verificare a Medicamentului (EMVO). La randul său, Roman Guba, director general al Organizației de Verificare a Medicamentelor din Slovacia (SOOL), a spus că în cazul țării sale a fost un avantaj faptul că sistemul de management al alertelor a fost integrat încă de la început într-o aplicație deja existentă a Agenției naționale a medicamentului din Slovacia, ceea ce a făcut mult mai ușoară acceptarea de către farmaciști. La rândul său, Philippe Coene, director general al Organizației de Verificare a Medicamentelor din Belgia s-a referit la performanțele sistemului precizând că securitatea acestuia este asigurată de o companie de profil cu o activitate remarcabilă. “Suntem încrezători că avem un sistem foarte sigur”, a spus el, adăugând că majoritatea alertelor emise sunt rezolvate în mai puțin de 24 de ore.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *