Când toată lumea îşi căuta propriul interes, el, turmentat de-a binelea, părea singurul conştient de importanţa votării.
Poveşti despre mită, adultere, nepotism – asta e lumea descrisă de Caragiale în respectiva piesă de teatru. Însă pe lângă toţi nebunii e şi un beţiv. Unul dezorientat, care se tot întreabă şi îi întreabă pe ceilalţi: „Eu cu cine votez?”. E o întrebare care rămâne în aer. Fiecare personaj se chinuie să iasă în faţă sau să îşi apere pielea, nu are timp să îl lămurească pe cetăţeanul turmentat. Cam aşa mă simt şi eu de o vreme. Sunt şi eu un cetăţean român turmentat. Mă uit cu disperare în jur şi mă întreb: „Eu cu cine votez?”.
Mă simt ca un copil căruia i se aplică o educaţie „şmecherească”. Nu întrebi copilul dacă vrea lapte sau nu, fiindcă s-ar putea să nu vrea, iar el trebuie oricum să îşi bea porţia. Aşa că îl întrebi: din ce cană vrei să bei laptele – din cea roşie sau din cea albastră? Şi în felul acesta copilul rămâne cu falsa părere că a decis singur. Răspunsul corect ar fi: Eu mi-aş bea laptele dintr-un termos auriu. Sau dintr-o ulcică frumoasă de lut. Sau dintr-o cană verde. De ce să aleg doar între două căni? Mai ales că nu-mi place niciuna.
Eu ar trebui să merg duminică la vot. Ar trebui să aleg între cana roşie și cea albastră. Evident că laptele trebuie să îl beau, dar ce mă fac cu cănile, fiindcă niciuna nu îmi convine. E ca şi cum aş avea o singură cană şi aş alege între ea şi… ea. Totuna mi se pare. Deci stau şi eu clătinându-mă la răscruce şi întreb: „Eu cu cine votez?”.
Cetăţeanul turmentat nu a schimbat lumea şi nici nu a contat votul lui. S-a agitat doar, cum ar spune generaţia mea, ca un spray gol. Lumea lui Caragiale a rămas la fel de coruptă şi imorală. Iar cetăţeanul a rămas cu patima lui. O fi băut în continuare, iar la alegerile ce au urmat, umbla probabil la fel de turmentat întrebând: „Eu cu cine votez?”.
Aşa că, români din Moldova (cei ce au acte, fiindcă statistica oricum e o minciună, şi nu toţi românii din Moldova sunt – încă – români şi în România), duminică datoria civică ne-ar determina să mergem la vot, să ne facem conştiincios datoria faţă de societate, însă rămâne întrebarea: „Fraţilor, eu cu cine votez???”.
