Europa Liberă și națiunea civică (II)

Așa cum promiteam săptămâna trecută, astăzi voi zăbovi asupra reportajului realizat de Radio Europa Liberă, cu ocazia celebrării independenței R. Moldova, și care l-a avut în centru pe fostul consilier și deputat comunist Mark Tkaciuk.

Reportajul ridică o serie de întrebări imposibil de epuizat într-un articol, dar tema centrală care se distinge imediat este cea a asumării, de către o serie de figuri publice de la noi, a discursului despre așa-zisa națiune civică moldovenească. Mark Tkaciuk asumă așadar acest nou proiect identitar ca o soluție pentru criza națiunii în statul R. Moldova: se presupune că am fi o națiune generic multiculturală, cu o moștenire pe măsură, un fel de Babilon moldovenesc, și tocmai aceste ingrediente originale ale societății moldovenești ar trebui așezate pe postamentul propășirii naționale.

Națiunea civică presupune că cetățenii R. Moldova sunt moldoveni, indiferent de etnie sau de limba vorbită, deși nu înțelegem prea bine noutatea acestui demers, de vreme ce cetățenia (civitates) e o instituție care deja garantează, încadrează și …încetățenește această realitate, nu doar în R. Moldova, ci oriunde în lume. Or, ceea ce se urmărește de fapt prin aceste artificii speculative nu este constatarea unei diversități inerente unui spațiu de intersecție istorică, așa cum este R. Moldova, ci impunerea sau continuarea, unui proiect identitar antiromânesc prin efectele sale omogenizante.

Dialogul diafan al Europei Libere cu această tristă figură a (aproape) deceniului comunist 2001-2009, Mark Tkaciuk, continuă cu autovictimizarea sfâșietoare a protagonistului, care, îmbrățișând valorile unui veritabil homo-sovieticus, deplânge un naționalism moldovenesc (mult exagerat) al sfârșitului anilor `80, când – helas, o majoritate vorbitoare de limbă română și-a permis insolența de a respinge rusificarea, ceea ce a creat un disconfort nemaipomenit minoritarilor, puși să învețe – horribile dictu – limba română! O mai onestă analiză, fără a provoca inutil spirite, s-ar cere fenomenului șovinismului rus în spațiile postsovietice, mai ales acum după recenta și incredibila experiență ucraineană, pentru că a te preface inocent că nu înțelegi resorturile care au motivat lupta pentru drepturi naționale din anii petestroikăi, înseamnă să-ți iei publicul de prost. Și pe acest ton de cinism nesfârșit ni se propune națiunea „civică”.

Să zicem că națiune civică, dar care sunt dimensiunile acestei identități? Cu ce ne lăudăm, până la urmă? Prin ce ne definim? Prin două rapturi teritoriale în ultimele două secole? Prin deznaționalizare și sovietizare? Sau prin confiscarea mișcării de renaștere națională în 1994, prin ceea ce Alexandru Moșanu, președintele primului Parlament al R. Moldova, a numit pe bună dreptate o lovitură de stat agrariană, neocomunistă? Printr-o reluare a acelorași clișee identitare, cacofonice, sovietice a unei nații moldovenești „multiculturale”? Prin caracterul fabricat al unei asemenea construcții?

Escrocheria e evidentă și se manifestă prin redefinirea abuzivă și unilaterală a centrului: concilianții sunt ei, cu națiunea „civică”; recalcitranții suntem noi, cei care susținem identitatea românească a acestui popor și libertatea, nu doar pentru dulăi, de a avea acces la adevărurile și realitățile pe care le decantează istoria și trecutul. Șantajul emoțional e la fel de evident și parazitează un clișeu europenist prost: ce poate fi mai dizgrațios și mai retrograd decât identitatea etnică, istorică românească, ce se exprimă firesc în comunicarea cu adevărat multiculturală cu celelalte identități etnice și culturale din Moldova? Ce poate fi mai frumos, mai progresist, mai aproape de culmile unei modernități iacobine, revoluționare, decât această minunată națiune civică?

Reportajul sugerează indirect o altă temă uzată în spațiul public, nu pentru că nu ar fi actuală, ci pentru felul în care e formulată: această marotă imposibilă și schelălăită a „divizării societății”, pe care națiunea civică vine să o „concilieze”, într-o originală și amorală sinteză moldovenească între bine și rău, democrație și totalitarism, ocupație și „eliberare”, civilizație și Gulag, pentru că, nu-i așa, e loc de toate părerile! Diversitate, ce mai. Un clișeu care deja ne seacă și ne plictisește, și în legătură cu care ne prefacem autist că nu știm răspunsul: cum adică de ce „divizată”? Pentru că lumea noastră a trăit sub un regim totalitar de ocupație, care a impus prin violență un discurs despre noi, moldovenii, bazat pe minciună istorică, identitară generalizată. Și pentru că nu ne-am descotorosit încă de acest balast comunist! Ne pare rău, dar nu e nimic de „conciliat” sau de „împăcat” între ocupație și „eliberare”. E de respins minciuna. Atât.

Într-o altă ordine de idei, e bine că societatea e „divizată”. E bine că în condițiile de libertate politică și de expresie câștigată după 1990, această „divizare” a spart frontul monolit al minciunii și mizeriei „nației sovietice moldovenești”. E bine că există și este exprimat un adevăr concurent blocului de omogenitate ideologică perfidă a moldovenismului sovietic, și mai nou – „civic”. Sau ar fi trebuit să participăm docil la această Țiganiadă? La aceste Republici de la Ploiești, decretate de diverse Platforme populiste prin piețe?

Dar stați pe pace. Mark Tkaciuk, cu aerul său bonom de anarho-bolșevic îmburghezit, ne asigură și ne liniștește în reportajul cu pricina: nu mai intenționează să reintre în marea politică, va continua să profeseze la Moscova, împreună cu savanții de renume mondial de acolo… Această pubertate politică, exprimată prin opțiuni personale comunisto-anarhiste, simpatice poate la o anumită vârstă biologică, devine ridicolă și descalificantă pentru o figură publică, așa cum se vrea și cum ni-l prezintă din păcate Europa Liberă pe domnul (tovarășul?) Mark Tkaciuk. Mai ales că, așa cum au remarcat și alți observatori, a face din acest ex- deputat comunist o figură a independenței și suveranității R.Moldova este descalificant și pentru numitul post de radio. Este prea mult. Or, această chestiune nu se include la capitolul „libertate editorială”, ci la discernământ și moralitate elementare.

Plasa pe care ne-o întinde Răul acum în R.Moldova se manifestă prin redefinirea centrului moral și politic. Pretinsa neutralitate, „centralitate”, falsa inocență a „doctrinei” despre nația civică nu trebuie să ne smintească. Soluția ca adevăr și adevărul ca soluție pentru criza identității nu se află la mijloc. Adevărul este adevăr prin natura și conținutul său. Nu prin poziția sa relativă. Adevărul e adevăr și când strălucește la extrema unei minciuni „centrale” și „moderate”.