Dată fiind importanța majoră a acestui organ legislativ pentru determinarea politicilor europene, nu puteam trece cu vederea acest eveniment. Prea decisiv este acest vot pentru viitorul UE, al României, dar poate înainte de toate pentru cel al R. Moldova. Din acest considerent, retrospectiva europarlamentarelor 2014 va cuprinde trei compartimente, care legate într-un întreg vor explica la ce să ne așteptăm în următorii cinci ani din partea factorilor decizionali de la Bruxelles.

Reflecții postelectorale: încotro UE?

Dincolo de latura instrumentalistă și inerent electorală a acestor alegeri, desfășurarea lor constituie în sine un sondaj de opinie, un barometru, asupra felului cum simte și care sunt trăirile UE. Iar actualele alegeri parlamentare s-au desfășurat pe un fundal de „oboseală” a politicilor europene, marcate de criza zonei euro și prin extensie a economiei europene, de nivelul ridicat de euroscepticism și o ascensiune fără precedent a partidelor radicale.

Paradoxal, deși PE capătă o pondere tot mai mare în determinarea politicilor europene, alegerile europene au suscitat întotdeauna puţin interes, rata de participare la acestea fiind în scădere constantă din 1979. Dacă în 1979 la vot participau 62% europeni, în anul 2009 au fost prezenți 43%, iar în acest an 43,11%. Una din cauzele majore ale acestei atitudini este determinată de percepția că alegerile parlamentare sunt considerate „alegeri electorale de rangul doi”, după cele naționale, întreținând astfel senzația că tendințele actuale în Europa continuă să fie naționale și nu transnaționale. Alegerea directă a PE nu a reuşit să şteargă percepţia deficitului de legitimitate a deputaţilor europeni, dar dincolo de asta UE nu a reuşit încă să obțină omogenizare și să cultive o identitate europeană comună vechilor și noilor state membre.

În urma alegerilor din mai 2014 Partidul Popular European (PPE) și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) sunt, în continuare, cele mai mari grupări politice în Parlament, cu 213 si, respectiv, 190 de locuri din totalul de 751. PPE a pierdut, totodată, și cele mai multe locuri comparativ cu legislatura anterioară: 61, comparativ cu numai 6 locuri pierdute de S&D. Liberalii au obținut 64 de locuri, partidele „verzi" 53 de locuri și aripa dreaptă – Conservatorii și grupul reformiștilor, 46 de locuri. Grupările de extrema stângă au obținut un număr suplimentar de locuri – 42, față de 35 – anterior; în timp ce extrema stângă: 38 de locuri (cu 7 mai mult decât până în prezent). Este de așteptat ca balanța să fie inclinată de cei 105 noi europarlamentari ai partidelor neafiliate.

Strategii din PE au început să evalueze cifrele pentru a găsi variantele unei posibile coaliții, în ciuda „șocului" politic din țări precum Franța, Marea Britanie și Danemarca, unde partidele eurosceptice au obținut primul loc la alegeri, prin urmare, slăbind poziționarea de care se bucurau până acum grupările politice majore. Partidele neonaziste şi eurofobe au ajuns să deţină nu mai puţin de 140 de mandate în PE și chiar dacă acestea nu reprezintă o masă politică omogenă, unite ele constituie a treia forţă politică din legislativul de la Bruxelles, după conservatori şi socialişti. Acest lucru poate crea o situație paradoxală, în care o coaliție ideologic imposibilă dintre PPE și S&D, poate determina viitorul UE, cu multiple complicații pentru politicile europene.

Realități românești: cum și pe cine a votat România?

În România Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,25% din voturi, pe al doilea loc plasându-se PNL, cu 14,86%. De asemenea, PDL a obţinut 12,26%, în timp ce Mircea Diaconu („omul-partid”) a câştigat 6,95%. Următoarele sunt: UDMR, cu 6,48% şi PMP, cu 6,24%. Asta înseamnă că în viitorul forum european PSD va avea 16 mandate de europarlamentar; PNL – 6 mandate; PDL – 5 mandate; UDMR – 2 mandate și PM – 2 mandate, iar împreună cu Mircea Diaconu, România va avea 32 de europarlamentari, ceea ce o plasează pe locul șapte printre cele 28 de state ale UE.

România a menținut o tendință europeană atestată, conform căreia partidul politic aflat la guvernare obține o majoritate confortabilă și în cadrul alegerilor europene, deși acest rezultat este realizat cu prețul unui recul electoral în comparație cu alegerile naționale. Dacă în 2012 USL obținea peste 60% din voturi, atunci în 2014, blocul PSD-UNPR-PC (chiar împreună cu PNL) este cu mult sub această performanță. Dincolo de raționamentele general europene, care explică rata scăzută de participare la alegeri (34,7%), în contextul românesc această indiferență este determinată de distanța percepută între cetățeni și deputații europeni, aceștia nefăcând parte din jocul politic tradițional. Românii nu au posibilitatea efectivă de control asupra activității deputaților, iar rolul preponderent al partidelor politice naționale în alcătuirea listelor de candidate de la centru complică și mai mult situația. Alegerile europene nu reprezintă, din acest punct de vedere, o posibilitate ca cetățenii să se expună asupra programelor de guvernare, dar și mai puțin, nu reprezintă oportunitatea unui vot retrospectiv asupra performanțelor individuale sau colective ale deputaților la final de mandat. Cu alte cuvinte este un vot „anemic” sau „opac”, care scutește de responsabilitate.

Alegerile europarlamentare din 2014 nu au avut miză în România și din considerentul că PSD, ca un partid de guvernare, de curând despărțit de PNL și cu imagine șifonată în Diasporă și R Moldova, nu a avut interesul să facă din alegerile europene o miză politică importantă. Studiile arată că partidele de guvernare la nivel european pierd mai multe procente la alegerile europene decât cele de opoziție, iar partidele naționale și mass-media văd alegerile europene drept niște referendumuri interimare asupra partidelor și guvernelor naționale, aceste alegeri fiind un fel de competiții la jumătate de mandate, pe care partidele românești le instrumentalizează pentru câștigarea guvernării naționale.

De ce contează „votul basarabean”?

„Problema Basarabiei”, alias R. Moldova, a fost, este și va fi o constantă în agenda clasei politice de la București. La multiplele ei manifestări istorice, diplomatice, economice sau culturale, după 1991, odată cu creșterea în număr a cetățenilor români din R. Moldova, la această problemă s-a mai adăugat și o componentă electorală. Estimat la aproximativ 400-500 mii cetățeni români, „votul basarabean” comportă în sine un mare potențial electoral, dar dificil de mobilizat din punct de vedere organizațional și redus de multe ori la o prezență modică de puțin peste zece mii de oameni. Spre exemplu, în Colegiul 2 pentru alegerile parlamentare din 2012, care include Republica Moldova, au existat 14.722 voturi. Această capacitate de mobilizare nu contrastează flagrant cu rezultatele din restul Diasporei românești, unde din cele şase colegii au votat în total 61.014 de alegători, raportat la o cifră de 441.769 de cetățeni români.

Chiar dacă nu este importantă cantitativ, „bătălia pentru Basarabia” are o componentă istorică și emoțională deosebită, care privită de multe ori prin prisma irațională a naționalismului românesc, determină o implicare preferențială. Valoarea simbolică a acestui vot și dorința de a-l influența vine din efectul mobilizator al acestei probleme asupra electoratului românesc în general, din necesitatea de a capta un electorat românesc din R. Moldova care poate influența politicile în această țară și menține ideea românismului vitală peste Prut. De o mentalitate românească incontestabilă, sensibil la discursul antirusesc și unionist al politicienilor români, de obicei educat și de o cultură istorică și politică înaltă, alegătorul basarabean gravitează spre personalitățile și partidele politice românești la care prevalează ideea limbii, istoriei și identității românești, fiind în mare parte un votant cu inima. Aceasta explică de ce președintele T. Băsescu și partidele politice apropiate lui, au avut câștig de cauză în ultima perioadă în R. Moldova, atât în campaniile prezidențiale, cât și cele parlamentare. În 2012, Eugen Tomac, consilier la Palatul Cotroceni şi candidat ARD, a primit 11.473 voturi dintre cele 14.722.

Aproximativ nouă mii de cetățeni români din R. Moldova au votat la europarlamentarele de duminică la cele opt secții deschise în Chișinău, Bălți, Cahul și Ungheni. Partidele politice românești și de această dată au acordat un rol special românilor din R. Moldova, 11 moldoveni cu cetățenie română fiind listele partidelor din România la alegerile europarlamentare. Nici unul din ei nu a reușit să-și asigure un loc, dar importanța acestui pas este totuși majoră. În primul rând, atestăm atragerea directă a basarabenilor în politica românească și europeană, or până acum partidele românești mizau doar pe utilitatea votului basarabean, fără ca acesta să fie motivat și personal. Dincolo de acest fapt simbolic, asemănător procesului de integrare a elitei politice basarabene în actul politic românesc din perioada interbelică (care în mare parte a contribuit la procesul de integrare a Basarabiei în România întregită) aducerea basarabenilor pe listele partidelor românești înseamnă o nouă strategie de intrare a acestora în realitățile moldovenești, o stimulare a prezenței, realizată prin cooptarea unor personalități care pot face aceste partide vizibile în R. Moldova. Dacă ne uităm la repartizarea voturilor, vom vedea că această cooptare a jucat un rol important în diversificarea electoratului. Chiar dacă pentru PMP au optat 5 255 de alegători, vedem multe voturi acordate PDL-ului – 2 161 de voturi, PNL-ului – 461, PSD-ului – 397, Partidului Verde – 395, Partidului Forța Civică – 215 și Partidului România Mare – 152 de voturi, adică exact partidele care au inclus personalitățile basarabene pe listele lor.

Atragerea electoratului românesc din R. Moldova în viața politică românească și europeană își are utilitatea și din considerentul responsabilității pe care necesitatea de a-l convinge o pune asupra clasei românești de la București, pentru care nuanțarea discursului la București și Bruxelles devine o prioritate a agendei și acțiunii politice. Mai ales pe fundalul faptului că numărul alegătorilor români din R. Moldova crește – dacă în anul 2009, în R. Moldova au participat la vot pentru europarlamentare doar 1396 de persoane, în acest an avem circa zece mii. La fel ca și în cazurile electorale anterioare, Basarabia a votat diferit față de restul României, acordând sprijin politic unui partid apropiat președintelui României, ceea ce confirmă fidelitatea electoratului basarabean valorilor promovate de acesta. Dar acest vot reflectă o tendință generală a diasporei românești, care din 30.248 voturi exprimate a oferit PMP – 8.486 voturi, adică 28,63%. PDL a fost votat de 4.658 români din străinătate – 15,71%, iar Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC cu doar 3.274 de voturi – 11,04%.

Ce așteaptă alegătorii români din R. Moldova de la partidele românești aflate la Bruxelles? În primul rând, menținerea pe agenda zilei a perspectivei de aderare a R. Moldova la UE și promovarea activă a cauzei sale în cercurile politice europene. Nu mai puțin lipsit de importanță este atașamentul acestor partide față de limba și identitatea culturală a românilor din R. Moldova, de contracarare a manifestărilor neo-moldoveniste de tip sovietic la clasa politică de la Chișinău, susținerea procesului de integrare a celor două entități românești la nivel economic, social și cultural, într-un spațiu al valorilor europene. Contează apoi susținerea unor proiecte energetice pentru R. Moldova, care să facă această țară mai puțin șantajabilă din partea Federației Ruse, dar și oferirea unui suport pentru noi în PE, față de diversele provocări la adresa securității, care vin dinspre răsărit. Într-un cuvânt, „votul basarabean” devine unul important nu numai pentru determinarea politicilor de la București, dar și pentru responsabilizarea europarlamentarilor români de la Bruxelles, care vor trebui să ia în considerare pe viitor necesitatea raportării la acesta, prin prisma atitudinilor pe care un partid sau altul îl va avea în susținerea cauzei sale. Dar el devine și un vot de promovare a intereselor naționale ale R. Moldova, un instrument suplimentar de stimulare a tendințelor euro-optimiste, întru-un PE care după alegerile din mai 2014 va avea nevoie de multe voci pentru a menține nealterate politicile europene în vecinătate.