Ex-membru CUC: Sau discutăm statutul regiunii transnistrene, sau renunţăm la aceste discuţii inutile
În calitate de ex-membru în Comisia Unificată de Control, puteţi să ne spuneţi, cât de eficient este acest mecanism, după 20 de ani?
Comisia Unificată de Control, în calitate de mecanism de menținere a păcii, de mult timp este eficientă în exclusivitate la nivelul indicat de reprezentanții Federației Ruse.
Pe lângă discuţiile oficiale, care e atitudinea membrilor CUC din partea transnistreană faţă de colegii lor de la Chişinău?
Atitudinea e una corespunzătoare gradului de tensiune, caracteristic activității acestui mecanism. Dacă cu ceva timp în urmă erau posibile unele relații omenești sau chiar adresări cu probleme de ordin personal între membri, acum nici nu poate fi vorba despre așa ceva.
În toţi aceşti ani cât aţi fost membru CUC, vă aduceţi aminte, care a fost cea mai tensionată şi complicată şedinţă? Povestiţi-ne despre ea
Vara anului 2004, reprezentanţii regimului, concentrând un număr considerabil de angajaţi ai structurilor de forţă, au ocupat portul fluvial Varniţa. Cum am înţeles ceva mai târziu, scopul acţiunii era acapararea utilajului şi a navelor tehnice, care apărţineau societăţii pe acţiuni “MoldecoNistru flota”, care prezenta un mare interes economic pentru anumite persoane din administraţia secesionistă. În prezenţa reprezentanţilor forţelor de menţinere a păcii au fost blocaţi angajaţii firmei şi sustrase navele – un remorcher, o şalupă şi extractorul de nisip.
Noi, reperezentanţii RM în CUC, aveam de soluţionat două probleme – a restitui bunurile sustrase illegal şi a scoate din portul Varniţa militarii transnistreni. Atenţionez – problema secundă nici nu trebuia să apară în condiţiile unei operaţiuni de menţinere a păcii clasice. Ei au calculate bine, ştiind că noi nu vom accepta prezenţa separatiştilor în port. După multe ore de ceartă, de viclenie (reprezentanţii regimului declarau că au decizia procuraturei asupra acţiunilor efectuate, ce binevoitor era întâmpinat de alţi membri ai CUC). Am fost nevoit să alegem – mai întâi scoatem forţele militare din port, apoi restul. La mai multe luni am obţinut restitirea remorcherului, însă fără exstractor de nisip – firma a falimentat. Acest caz m-a convins absolut că regimul este dispus să utilizeze forţa cînd consideră necesar şi nimeni nu poate, dar nici nu doreşte să-l împiedice.
Activitatea CUC este puţin mediatizată în presa din Republica Moldova. De ce credeţi că există un interes atat de mic față de subiectele discutate la CUC în rândul jurnaliștilor moldoveni?
Viaţa republicii e destul de activă, evenimente sunt multe şi într- adevăr interesante. CUC, de ordine, are o agendă destul de constantă, iar în ultimul timp – n-o are în genere. Pentru jurnaliştii din Chişinău este un lux inadmisibil să stai o zi întreagă la Bender pentru a declara seară că a fost sau nu a fost aprobat raportul comandamentului militar unificat. Noi, oamenii normali, am depăşit starea de conflict, noi vren viaţă paşnică. Pe când cei din regiune, fiind lipsiţi de subiectele respective, ar trebui să-şi revadă integral sensul existenţei lor.
Acordul din 1992, semnat de către Elţin şi Smirnov, este respectat la moment doar pe hârtie. Ce pârghii internaţionale ar putea folosi autorităţile constituţionale pentru a obliga partea rusă şi cea transnistreană să-şi îndeplinească obligaţiunile din acel acord?
Încep răspunsul cu constatarea că partea transnistreană în acest acord nu există, astfel, ea nu are careva obligaţiuni. Nu poate, conform dreptului internaţional, să fie parte într-un acord internaţional, o formaţiune care nu este subiect al dreptului internaţional.
Pornind de la acest deziderat, Chişinăul ar trebui, cât de greu este, să ceara respectarea normelor internaţionale – să excludă Tiraspolul din oricare negocieri. De altfel, permanent o să ne facem de râs, discutând în formatul 5+2 demontarea unui funicular ruginit, substituind prin aceasta împuternicirile a doi sefi de raioane.
Continuarea pe moldova.org
