Având în vedere vectorul european pe care l-a abordat actuala conducere a statului, amintim de rezoluțiile 1096, din 1996, intitulată „Măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste” şi 1481, din 2006, intitulată „Necesitatea condamnării internaţionale a crimelor comise de regimul comunist”, prin care Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei recomandă statelor membre să retragă din uz şi circulaţie toate materialele de propagandă vizuală cu caracter ideologic comunist, vizate fiind şi monumentele cu caracter militar omagial.
În pofida acestora, în Republica Moldova există, în continuare, mai multe complexe memoriale, nouă tancuri, o armată de soldaţi din Rusia şi zeci (cel puțin 40) de statui ale lui Lenin sau ale altor figuri comuniste, precum Frunze, Kotovski, Lazo, numeroşi alţi soldați. Mai mult, la doar 10 kilometri de la Vama Albița, pe o colină din satul Leuşeni, se înalță un tanc sovietic, care, conform localnicilor, este păzit, „cu arma-n mână, de către un vânător din sat”.

Cheia succesului – compromisul

În Europa de Vest, unde aceste monumente sunt văzute ca simboluri care instigă la violență, problema a fost soluționată prin compromis. „Fiecare ţară şi fiecare popor trebuie să-şi completeze monumentele eroismului cu cele ale ruşinii. Asta ar însemna reamintirea acţiunilor nefaste ale unei naţiuni faţă de alte națiuni, alte popoare şi, de asemenea, faţă de propriul popor. Să continuăm popularea lumii cu monumente ale „eroismului“, glorificând fapte care, privite din „cealaltă parte“, înseamnă doar înfrângere, moarte, pierderea onoarei şi a Patriei”, spunea Norman Manea în cadrul prelegerii ținute la 18 octombrie 2009, la Center for Contemporary Culture, Barcelona. Discursul lui explică compromisul la care au ajuns statele trecute prin numeroase războaie.

Un bun exemplu al compromisului este Parcul Memento din Budapesta, Ungaria. Acesta este un muzeu în aer liber, alcătuit din statui monumentale din perioada comunistă din țară, din perioada 1949-1989. Acolo sunt expuse statui ale lui Lenin, Marx și Engels și mulți alți lideri comuniști maghiari. Arhitectul lui, Ákos Eleőd spunea că „acest parc este despre dictatură, dar, în același timp, despre democrație. La urma urmei, doar democrația este în măsură să ne lase să gândim liber despre dictatură”. Ideea acestui muzeu s-a născut după căderea regimului comunist în Ungaria, în 1989, când multe dintre statuile și monumentele comuniste au fost imediat eliminate. Parcul continuă să fie populat cu noi monumente și statui până în prezent.

Un muzeu similar a fost creat și în Berlin, pentru a comemora cei cinci mii de soldați sovietici căzuți în bătălia de la Berlin în aprilie-mai 1945. Intitulat Memorialul Sovietic al Războiului, a fost construit și proiectat de arhitectul sovietic Yakov Belopolsky după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai mult, chiar în Moscova, în 1992, primăria orașului a deschis „Muzeon”, numit anterior „Parcul Eroilor Căzuți”. În prezent, sunt expuse peste 700 de sculpturi. Majoritatea dintre acestea au fost extrase de pe piedestalele din locuri de cinste, în octombrie 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, pentru ca ulterior să fie instalate în parcul-muzeu.

Haz de necaz și tancul roz

Un alt exemplu de conservare a monumentelor care reprezintă o perioadă istorică importantă și în același timp diminuarea mesajului violent a fost dat de artistul Goncola Mabunda, din Mozambic. Acesta a transformat simboluri ale războiului în adevărate opere de artă. El a creat obiecte de decor din lansatoare de rachete, pistoale, puşti şi alte arme, pe care le-a expus în Londra. Artistul a vrut să ironizeze războiul civil care a făcut ravagii timp de 16 ani în ţara sa.

În Praga, unde autoritățile nu au luat nicio măsură cu numeroasele tancuri urcate pe piedestal, unul dintre ele a fost vopsit peste noapte în roz. Autorul acestei acțiuni este David Cerny, care pe atunci avea doar 23 de ani. Acesta a primit numele de „Copilul teribil al Cehiei”, după ce a făcut tancul să arate mai mult a „o bucată de bomboană”. Totuși, actul său a fost judecat de mulți ca fiind „o crimă împotriva eliberatorilor sovietici din Praga”, chiar dacă pentru alții tancul reamintea de fiecare dată de ocupația sovietică condusă de Cehoslovacia în 1968. „Monumentul” a fost revopsit de autorități în verde, iar peste câteva zile un grup de deputați l-au reacoperit cu roz. Pentru a încheia disputa, tancul a fost scos din locul de cinste.

Avem și în Moldova o inițiativă de diminuare a simbolurilor războiului. Aceasta se întinde modest lângă iazul „La izvor” și clădiri în construcție, după o pistă de carting și un gard din piatră înalt de doi metri. Este vorba de parcul „Rugina & Co.”, creat de artiștii Nicolae Ischimji și Valeriu Moșcov. Unul dintre monumentele realizate toate din metal ruginit este intitulat „Monstrul sistemului sovietic” care este o glumă ironică la adresa puterii, vieții și tot ce se mișcă în jurul nostru. Această sculptură conține tot ce era pe vremea sovieticilor: cascheta conducătorului, scaunul lui din care trăgea de pârghiile cu care conducea tot sistemul. Sculptura mai conține dispozitive pentru presă și pentru torturi, iarăși ca o glumă la adresa KGB-ului.

Ideea creării unui parc dedicat exclusiv monumentelor sovietice care, în prezent, sunt împrăștiate atât în capitală, cât și în toată țara, a ieșit la iveală de nenumărate ori. Un parc în care acestea să fie îngrijite, să aibă o descriere clară și adevărată despre istoria sa, astfel făcând loc monumentelor dedicate persoanelor ilustre care merită să fie ridicate pe piedestal. Ideea, însă, a fost abandonată de fiecare dată.

„  ”

Norman Manea, scriitor român
„Tinerii nu ar trebui să poarte povara unei vini pentru care nu au fost responsabili. Atunci, de ce să-și aroge aura unui trecut eroic cu care au la fel de puţin de-a face? Cum poate să se compare un monument al unui eveniment dezonorant, precum Holocaust, Gulag, genocidul armenilor, oroarea din 11 septembrie, atâtea tragedii ale trecutului şi prezentului, cu care viitoarele generaţii nu au legătură directă, cu monumente ale eroismului cine ştie cărui Kaiser, Ţar, Prinţ sau Secretar General de Partid, ale căror statui impunătoare se pot vedea în atât de multe ţări şi oraşe?”.