Economie

Exporturile spre Rusia sunt deblocate

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Valeriu Cosarciuc a precizat că din listă au fost excluse cele 30 de companii selectate anterior de către „Rosselhoznadzor”. Potrivit lui, partea rusă a solicitat ca 11 companii care au avut probleme cu exportul de mere să fie excluse totuşi din listă, însă, la insistenţa părţii moldoveneşti, acestea au rămas în listă. În context, ministrul le-a amintit partenerilor de dialog că punctul 7 al Memorandumului semnat în 2008 prevede că o companie exportatoare pe piaţa rusă poate fi exclusă numai dacă într-o perioadă de 180 de zile are mai mult de trei încălcări a indicilor de calitate a produselor.

Valeriu Cosarciuc a spus că rezultatele negocierilor au avut efectul scontat şi graţie schimbului de scrisori dintre prim-ministrul Vlad Filat şi premierul rus Vladimir Putin. „Joi, a menţionat el, la Chişinău vine o delegaţie de la Rosselhoznadzor”, în frunte cu dl Saurin, vicedirectorul serviciului respectiv. Scopul acestei vizite este ca ei să se întâlnească cu specialiştii de la Inspectoratul general fitosanitar şi de la Centrul de medicină umană, cu producătorii şi cu exportatorii de produse de origine vegetală din R. Moldova şi să convină asupra cerinţelor şi asupra funcţionalităţii sistemului de asigurare a inofensivităţii produselor exportate.

„Într-un viitor apropiat, va fi semnat un memorandum între cele două ministere, document în care vor fi stipulate criteriile şi condiţiile de colaborare pentru a preveni situaţiile de neînţelegere”, a mai declarat Valeriu Cosarciuc. De asemenea, cei doi miniştri au convenit că vor fi organizate şedinţe comune ale colegiilor celor două ministere, pentru a exclude disensiunile apărute în relaţiile comerciale dintre cele două ţări.

„Federaţia Rusă este un partener comercial important pentru noi. Circa 30% din exportul produselor agroalimentare al R. Moldova revine pieţei din Federaţia Rusă, iar ponderea exporturilor produselor de origine vegetală constituie 70 la sută”, a menţionat ministrul.

Republica Moldova exportă anual în Federaţia Rusă circa 130 de mii tone de mere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *