DIVERSE

Fanii ruşi au vrut să-şi bată echipa

Partida contra elenilor, decisivă pentru calificarea în sferturile de finală ale Euro 2012, a fost pierdută de ruşi cu scorul de 0 la 1, ceea ce a declanşat furia fanilor. Mai mulţi microbişti ruşi beţi, printre care şi un parlamentar din Duma de Stat, i-au aşteptat la hotel. Deputatul Izmailov a încercat chiar să-i lovească pe căpitanul echipei Rusiei, Arşavin, şi pe colegul acestuia, Şaronov. Intervenţia forţelor de ordine a oprit replica fotbalistului, care a continuat duelul verbal cu cei adunaţi în faţa hotelului.

„Nu v-am îndeplinit aşteptările? Nu e problema noastră, e doar a voastră!", le-a spus decarul reprezentativei antrenate de Dick Advocaat. Tehnicianul olandez, la rândul său, a fost ţinta criticilor lui Izmailov. „Nu l-am înţeles pe Advocaat. Nu mi-a plăcut nici ca om, nici ca antrenor!", a spus parlamentarul rus. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *