Fariseii

Recent, în Republica Moldova s-a produs un eveniment care nu a mai lăsat loc pentru vreo iluzie în raport cu moralitatea actualei guvernări, pe de o parte, și de „calitatea” societății civile și a Opoziției, de alta. E vorba despre apariția la Chișinău a „primei ediții a Bibliei”, lansată cu mult tam-tam propagandistic, în stil comunist, la Televiziunea „publică”.

În orice țară, apariția unei noi ediții a „Cărții cărților” este un eveniment cultural și religios aparte. Editarea la Chișinău a Bibliei pune, din start, câteva probleme delicate, care strămută subiectul din zona cultural-religioasă în cea politică, lucru de care nu putea să nu se țină cont când s-a purces la respectiva acțiune. Aceste „probleme delicate” sunt funcționarea în R. Moldova a două Mitropolii ortodoxe – una subordonată Moscovei și alta Bucureștilor -, existența unei adânci tradiții în domeniul traducerii și editării Bibliei în limba română de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) și lipsa oricărei tradiții în (MRM) în „limba moldovenească” – limba de stat a Republicii Moldova. Biblia în limba română este opera mai multor generații de traducători, teologi, filozofi din toate țările românești, fapt ce reclama de la editorii de la Chișinău maximum de competență, corectitudine și bun-simț. Astfel, prima problemă ce urma să fie rezolvată de MRM era să decidă ce ediție românească va fi luată ca bază. Insist: ediție românească, pentru că în Basarabia (RSSM, Republica Moldova) nu s-au făcut traduceri ale Bibliei în „limba moldovenească”. Și deoarece nici cel mai înflăcărat statalist nu poate afirma că astăzi Republica Moldova are forțe ce ar putea asigura o nouă traducere a Bibliei în „limba moldovenească”, această „problemă” a avut doar o singură rezolvare onestă – să fie reluată ediția în limba română, aprobată de Sinodul BOR, editată la București sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul BOR.

În imaginația bolnavă a regimului comunist de la Chișinău o asemenea rezolvare onestă ar fi echivalat însă cu o diversiune românească împotriva Republicii Moldova și ar fi pus la îndoială statalitatea ei, de aceea, pentru a „tăia nodul gordian”, MRM a mers pe calea unei golănii descalificante – a preluat ediția românească, fără a indica acest lucru, prezentând-o ca „prima ediție” de la Chișinău. În „Cuvânt înainte”, mitropolitul Vladimir declară ambiguu că „am binecuvântat pentru prima dată tipărirea Bibliei” și nu suflă o vorbă despre limba în care apare „Biblia de la Chișinău” și despre limba din care a fost „tradusă”. Lansarea acum câteva săptămâni a Bibliei într-o emisiune la Televiziunea „publică” cu participarea șefului Cancelariei de stat, Pantelei Tâltu”, decorațiile date cu acest prilej blagocinului de Orhei Ioan Vulpe și directorului Editurii „Universul”, Constantin Andreev, au avut menirea să sugereze opiniei publice că e vorba de o ediție „originală” a „Bibliei moldovenești” ajung până acolo unde nicio minte întreagă nu ar fi putut ajunge vreodată: trec pe foaia de titlu a Bibliei numele lui… Vasile Tarlev, cu mențiunea „Această Dumnezeiască și Sfântă Scriptură a văzut lumina tiparului cu bunăvoința și susținerea dlui Vasile Tarlev, prim-ministrul Republicii Moldova”… Iată că am ajuns să o vedem și pe aceasta. Astfel, am fost puși în fața unui act de curată blasfemie, pângărire, batjocură și hulă a Sfintei Scripturi. Dacă am ajuns să vedem pe foaia de titlu a Bibliei numele lui Vasile Tarlev, „preacuviosul mucenic de „Bucuria”, înseamnă că într-adevăr a venit veacul de apoi.

Tot pe foaia de titlu aflăm că această Biblie a apărut cu „străduința și purtarea de grijă a protoiereului mitrofor Ioan Vulpe, Blagocinul de Orhei”. Pentru a afla în ce a constat, totuși, „străduința” lui Ioan Vulpe, am comparat „prima ediție” a „Bibliei de Chișinău” cu edițiile existente astăzi în limba română. Problema răspândirii învățăturii creștine și a traducerii Bibliei în limba română necesită, desigur, un studiu aparte. De aceea, ne vom limita a puncta doar câteva repere care nu puteau să fie cunoscute editorilor de la Chișinău.

Odată cu răspândirea creștinismului la sfârșitul sec. al II-lea, începutul celui de-al III-lea, Biblia este tradusă în limba coptă („egipteană”) pentru creștinii din Egipt, în sec. al IV-lea, în limbile etiopiană, coptă și armeană; în sec. al V-lea, în limba georgiană, iar în sec. al IX-lea – în limba slavonă etc. În limba română primele fragmente din Biblie ajunse până la noi sunt cele din Codicele Voronețean. Psaltirea Șcheiană, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzachi. Apariția (traducerea) Bibliei în limba română e legată de numele diaconului Coresi care a tipărit o Sfântă Evanghelie în 1561 și o Psaltire în 1570. Următorul pas este tipărirea Noului Testament de către mitropolitul Ardealului, Simion Ștefan, la Alba Iulia în 1648. După numai 40 de ani, în 1688, se tipărește la București în tipografia Mitropoliei Ungrovlahiei, prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română care va intra în istoria culturii românești sub numele de Biblia de la București. În 1795, la Blaj, se imprimă o nouă traducere românească a Bibliei, datorată lui Samuil Micu (Clain), care va fi editată în 1819 la Petersburg, de Societatea biblică rusească la inițiativa mitropolitului Gavriil Bănulescu. (Afirmația mitropolitului Vladimir din prefață precum că Gavriil Bănulescu Bodoni, în 1819, a dăruit credincioșilor din Basarabia „Biblia în graiul lor” cere o precizare: în ce „grai” a fost tradusă? Putea un ardelean să traducă în Ardeal Biblia în… „graiul moldovenesc”?). Alte traduceri ale Bibliei apar între 1854-1856 (Biblia de la Buzău), între 1856-1858 (Biblia de la Sibiu). În secolul trecut, noi ediții ale Bibliei, cu aprobarea Sfântului Sinod al BOR, apar în 1914, 1936, 1944, 1968, 1975, 1982 și 1988. Ultimele ediții reproduc întocmai ediția din 1975, ce are la bază Biblia din 1936, tradusă de Gala Galaction, Vasile Radu și episcopul de atunci, Nicodim Munteanu. Aceste ultime ediții apar la București la Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR, cu aprobarea Sfântului Sinod. În ediția din 1982 se specifică expres. „Cuprinsul acestei Sfinte Scripturi reproduce pentru Vechiul Testament textul ediției din 1875, iar pentru Noul Testament – textul ediției din 1979”. Și mai departe (fiți atenți!) – „Tehnoredactarea cărții a fost făcută de Valentin Bogdan. Cu corectura textului s-au ostenit. Gabriela Săndulescu, Corneliu Zăvoianu și Gavril Todea din redacția editurii”. În Biblia de la 1988 se specifică: „Cuprinsul acestei Sfinte Scripturi reproduce textul ediției din 1982. Din încredințarea și sub îndrumarea directă a Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, supravegherea tipăririi a fost făcută de: P.C. Preot Dumitru Soare, directorul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. P.C. Preot Sabin Verzan, Consilierul Tipografiei Institutului Biblic, și de Diacon Ștefan Gh. Milea, redactor principal. Tehnoredactarea cărții a fost făcută de preot Valentin Bogdan”.

Comparând această ediție românească cu „prima ediție” a Bibliei de la Chișinău, deducem, stupefiați, că „varianta moldovenească” este o fotocopie a Bibliei editate de BOR… Așadar, în ce a constat „străduința și purtarea de grijă a protoiereului mitrofor Ioan Vulpe, Blagocinul de Orhei”? Dar cât valorează sub aspect moral „binecuvântarea” de către mitropolitul Vladimir a unei Biblii apărute „sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Patriarhului BOR Teoctist, cu aprobarea Sfântului Sinod?

De ce Mitropolia lui Vladimir a preferat să treacă sub (adâncă) tăcere aceste „detalii”, tăcere care „împinge” Biblia editată la Chișinău în zona furtului intelectual, ca să nu zic altfel? Motivul este unul singur, cel de ordin ideologico-statal și lingvistic. Cum să-și permită un stat atât de mare, puternic și cult ca Republica Moldova lipsa de demnitate de a prelua Biblia de la „dușmanul lui de moarte” – România? Ce rămâne din statalitatea Republicii Moldova și din independența Mitropoliei Republicii Moldova, dacă s-ar fi recunoscut că se servesc de Biblia în limba română, editată la București? Acum să revenim la „bunăvoința și susținerea dlui Vasile Tarlev, prim-ministrul Republicii Moldova”. În ce a constat acestea? A dat cumva V. Tarlev bani pentru editarea Bibliei? Dacă da – din buzunarul cui? Al său personal ori a statului? Dacă dintr-al statului, cu ce drept? Întrebarea e foarte la locul ei când știm că la formarea bugetului țării participă toți cetățenii, inclusiv ateii sau cei de altă confesiune. Și apoi de ce se încalcă principiul constituțional al despărțirii statului de Biserică? Dacă Guvernul a sponsorizat Biblia, iar ea se vinde, totuși, cu 150 de lei, unde se duc acești bani? (Dacă înmulțim 150 lei la 10000 (tirajul Bibliei) obținem 1 milion 500 mii de lei). În folosul Bisericii? Sau în vreun fon electoral secret pentru partidul de guvernământ?

De fapt, apariția acestei Biblii mai pune o întrebare. De unde, oare, se iau acești bani în țara asta săracă și nenorocită. Pentru editarea Bibliei, pentru înălțarea memorialului de la Șerpeni, pentru avionul care aduce „focușorul” din Ierusalim ș.a.m.d.? Dacă Constituția proclamă solemn că „Biserica e despărțită de stat”, de ce Guvernul participă la „sponsorizarea” Bibliei, încălcând astfel egalitatea cultelor în fața legii? Reiese că au dreptul să pretindă la „bunăvoința și susținerea lui Tarlev” și catolicii, și baptiștii, și martorii lui Iehova etc., deoarece și cetățenii de aceste confesiuni participă la formarea bugetului?

Cârdășia Bisericii cu statul, iar mai precis a Mitropoliei lui Vladimir cu partidul Comuniștilor nu mai e un secret. Bisericile se transformă în filiale ideologice ale Partidului Comuniștilor, iar preoții – în comisari ai acestui partid. Cu excepțiile de rigoare, care, bineînțeles, confirmă regula. Sunt în cadrul Mitropoliei lui Vladimir și preoți minunați, adevărați păstori care nu intră în cârdășie cu comuniștii. Dar acum nu despre ei e vorba, ci despre acel batalion de „politruci” veniți în biserici din „stroibat”, „morflot” sau „jaruri„ cu blagoslovenia KGB-ului… În toate țările din Europa de Est, după prăbușirea comunismului, s-a pus problema colaborării Bisericii cu Securitatea, numai la noi – nu. De ce oare?
Cu certitudine, anul acesta Mitropolia Moldovei va fi acea „locomotivă electorală” care va încerca să-i aducă din nou pe comuniști la putere. Aflat în profunda criză doctrinară, astăzi, Partidul Comuniștilor are în societate un singur sprijin – Biserica lui Vladimir. Intenționat se tergiversează lucrările de la Căpriana, darea în exploatare fiind lăsată pentru „orele de vârf” ale campaniei electorale, când toată Republica Moldova va fi înecată în dangăte de clopot, psihoză religioasă de masă, fundamentalism ortodox și ideologic de stat. În această atmosferă, Biblia, editată recent, cu „blagoslovirea” lui Vasile Tarlev, va fi o … „Biblie electorală”, iar popii – agenți electorali. Să mă ierte Dumnezeu, dar astăzi s-a ajuns la situația când fraza lui Lenin este plină de adevăr, comuniștii transformând religia în „opium dlea naroda”… Zău că-ți vine să-l întrebi pe vlădica Vladimir, ca Ostap Bender: Pociom opium dlea naroda, batiușka?

… Miră tăcerea presei, somnul greu al opiniei publice. Un lucru urât se produce chiar sub ochii noștri, fariseii își fac de cap – azi stau cu lumânările în mâini în biserică, iar mâine se duc și depun flori la monumentul lui Lenin! – și nimeni nu se arată deranjat, umilit, scuipat în suflet. Nici elitele politice, nici cele intelectuale și nici cele culturale.

Ce se întâmplă cu noi, Doamne?! Am înnebunit cu toții?
30 aprilie 2004 

Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009