Ultima oră

Fermieri din câteva raioane anunță că vor ieși la proteste în întreaga țară, dacă Guvernul nu va acționa

În raioanele Ştefan Vodă şi Căuşeni, terenurile agricole s-au pomenit într-o situaţie catastrofală, a menţionat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la agenţia Infotag, consilierul Andrei Dînga de la Ştefan Vodă.

El şi-a exprimat indignarea că nici Guvernul, nici ministerul de profil nu reacţionează la această situaţie.

„Adesea auzim că în Moldova, agricultura este o prioritate în activitatea oricărui guvern, iar fermierii sunt înconjuraţi de grijă. E o minciună. Suntem la marginea prăpastiei, dar guvernării nu-i pasă”, a spus consilierul, cerând şi deputaţilor aleşi în circumscripţiile uninominale din aceste raioane să atragă atenţie la situaţie.

Potrivit lui Dînga, ultima grindină din 7 iulie a distrus până la 5 mii de hectare de plantaţii doar în raionul Ştefan Vodă, iar pagubele se ridică la milioane de lei. O situaţie similară este şi în raioanele Anenii Noi, Basarabeasca, dar şi în Găgăuzia.

Eugen Socolenco, care arendează o livadă în satul Saiţ, raionul Căuşeni, a menţionat că în raion nu există protecţie antigrindină.

„Grindina din 7 iulie era de mărimea nucii. Livada noastră, cu o suprafaţă de 220 de hectare, unde cresc cireşi, caişi, meri, a fost distrusă în totalitate. A sosit comisia, a calculat pierderile – 18,9 mil. lei, a predat actul şi a plecat. Noi ce să facem? O zi de vară hrăneşte un an. Trebuie să tratăm copacii, să desfăşurăm alte lucrări agricole, să plătim salarii la 50 de angajaţi, dar de unde să luăm bani pentru toate acestea?”, se întreabă el.

Potrivit lui, autorităţile ar trebui să le ofere posibilitate fermierilor care au credite bancare să reeşaloneze plata acestora.

„Trebuie reglementată relaţia agricultorilor cu inspectoratul fiscal. Nouă ni se cere să plătim impozite. Avem nevoie de ajutor material sub formă de combustibil pentru a continua lucrările în livezi şi câmpuri. Trebuie să rezolvăm problema reconstituirii Serviciului Antigrindină, deoarece riscăm ca o asemenea calamitate să se abată din nou asupra noastră”, consideră el.

Producătorii agricoli din raioanele afectate l-au îndemnat pe premierul Ion Chicu să introducă stare de urgenţă din cauza grindinei şi secetei îndelungate. De asemenea, ei cer instituirea unui moratoriu la plata impozitelor şi creditelor pentru agenţii economici afectaţi, precum şi compensarea a 50% din prejudiciile cauzate de grindină.

Fermierii au cerut Guvernului ca până la 20 iulie să soluționeze problema, în caz contrar, ei ameninţă să desfăşoare proteste în întreaga ţară.

https://agrobiznes.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *