Nu mă refer la întreaga blogosferă, din care fac parte şi autori în faţa cărora îmi scot bandana, dar la cei care, deşi au minte, gândesc, în mod ciudat, cu fundul. Şi pe care i-aş numi bloggeraşi. Mititei, îngâmfaţi şi perfizi, respectivii se cred importanţi, dar săracii n-au nicio importanţă. Ei cred că scriu, dar, din păcate, scuipă… De această tristă nebunie m-am convins mai întâi după ce am publicat un şir de interviuri cu preşedinţii parlamentului RM de la 1990 încoace. Aşa cum dna Ostapciuc a refuzat să discute cu noi, interviurile cu ultimii spicheri le-am publicat, în ordine cronologică: Diacov, Ghimpu şi Lupu. Ceea ce i-a aprins pe bloggeraşi… Băţos şi furios, unul anunţa lumea că TIMPUL publică doar interviuri cu oameni de-ai lui Plahotniuc şi de aceea nu mai merită să fie citit. Oricât am căuta, însă, fiţi de acord că nu vom găsi nicio firimitură de logică în aceste cuvinte. De aceea, nu le-am atras atenţie. Când n-au ce face, şoriceii mai chiţăie prin târg… Mai târziu, când publicam interviuri cu premierii RM şi am ajuns la Tarlev şi Grecianâi, m-am trezit acostat pe drum de un omulean, care se ţinea ca scaiul de mine, ţipând: „Ruşine, v-aţi vândut comuniştilor!”. M-am prefăcut că-s surdo-mut, n-aveam chef să deschid gura, deoarece întrebarea era pentru propria lui minte. Peste câteva zile, am aflat că omuleanul este, de fapt, bloggeraş…
Când am publicat interviul cu Vlad Filat, aşteptam să aflu că „ne-am vândut Stejarului”. Însă, de data aceasta, reacţia bloggeraşilor a fost de-a dreptul caraghioasă. Unul făcea spume la gură, nemulţumit de faptul că, pe parcursul zilei, am schimbat titlul interviului pe site, deşi procedăm la fel şi în cazul altor texte. Altul a luat-o, în genere, razna şi s-a apucat pur şi simplu să toarne gogoşi – chipurile, am schimbat nu numai titlul, dar şi textul, ceea ce reprezintă o minciună capitală, de nota „10 cu plus”. Adică o aberaţie. Alt bloggeraş se indigna de un lucru absolut firesc – că textul din ziar e mai scurt decât cel de pe site şi trăgea o concluzie trăsnet – că am fi ascuns cititorilor fără internet secrete despre Plahotniuc… Cine e naivul care să creadă că, de-am fi plătiţi de Plahotniuc, am mai fi postat pe web varianta integrală a textului? Uneori, şoriceii chiţăie mai tare, ca să fie luaţi în seamă…
Acestea fiind spuse, eu cred că bloggeraşii ar aduce mai mult folos societăţii dacă ar mai citi vreo carte, ar iubi vreo femeie sau ar lucra, să zicem, taxatori în trolee. Acolo, vă asigur, ar părea mult mai serioşi. Însă, odată implicaţi în blogosferă, trezeşte mirare lipsa lor de gândire, neputinţa de a analiza lucrurile, de a face concluzii şi tupeul de a vorbi în necunoştinţă de cauză… Ştiu că unii tineri îşi fac bloguri ca să pară deştepţi şi să-i iubească fetele. Dar fetele frumoase sunt cele care ştiu să gândească, iar dacă gândesc, ştiu şi ce să iubească… O las să pună punct, în locul meu, pe o bloggeriţă de aur, Cristina Vicol: „În ţara asta nu se poate să fii apolitic. Nu se poate să nu susţii pe nimeni. Nu se poate să nu vrei „cu românii sau cu ruşii”. Nu se poate să fii cu românii, că te urăsc ruşii. Nu se poate să fii cu ruşii, că te blochează pe Facebook românii”. E tocmai definiţia modului de a gândi al bloggeraşilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
