Politică

Filat regretă acuzațiile neprobate la adresa lui Plahotniuc

Într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă Moldpres, Filat recunoaşte că a greşit când a făcut atacuri la persoană. ”Recunosc, în politică deseori ajungi în situația, în care unele probleme să le concentrezi la nivel de o persoană. Așa e activitatea politică, spre regretul meu, nu e fără ”păcate”. Într-o activitate politică nu trebuie să personalizezi problemele. Eu am avut puncte radical diferite pe domenii de principiu cu dl. Plahotniuc, dar important este să găsești mecanisme de conlucrare pentru viitorul țării, pentru angajamentele pe care le ai în fața cetățenilor”.

În acelaşi timp, el recunoaşte şi lipsa de comunicare care a existat în Alianţa pentru Integrare Europeană II şi confirmă că au fost aduse acuzaţii neprobate şi promite că nu va mai proceda astfel în continuare. ”E adevărat, nu am comunicat eficient în cadrul AIE 2. Nu este corect să personalizezi lupta politică, ori să aduci acuzații neprobate. Eu nu mă feresc să-mi recunosc greșelile. Nu este corect să personalizezi lupta politică ori să aduci acuzaţii neprobate. Am făcut şi eu astfel de greşeli, voi avea grijă ca pe viitor să nu le repet”, a declarat Filat.
Amintim că luni şi Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru Unimedia susţine că Filat i-a adus acuzaţii nerpobate. ”Eu cred ca Vlad Filat, atunci cand s-a lansat in acele acuzatii nefondate la adresa mea, a facut-o folosind niste informatii neverificate, asa-zise informatii de presa, care nu s-au confirmat niciodata. Nu exclud si sa fi fost victima unei dezinformari. Eu insa nu m-am suparat pe Filat, am fost parteneri de alianta si de cele mai multe ori am colaborat foarte bine”.

În acelaşi timp, Plahotniuc susţine că ar fi gata să voteze un nou guvern condus de Vlad Filat, dar în care să nu se mai repete deficienţele din fostul executiv şi să nu fie prezenţi oameni compromişi.

Sursa: Unimedia.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *