Gestul nu m-a uimit, pentru că se întâmplă des, prin natura locului meu de muncă. Ce m-a dat totuşi pe spate, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, au fost ochii ei.
Prima întâlnire s-a materializat foarte repede. Am mers împreună la ceainăria dragă mie, transformată anul trecut într-un adevărat birou de interviuri pentru posibilele mele partenere. La un ceai cald, am discutat vrute şi nevrute, am aflat ce-i place şi ce o întristează, mi-a povestit de cariera ei de actriţă, iar eu am ascultat fascinat aproape toată seara, doar privind-o. Nu am reuşit să-mi iau ochii de la ea. Nu mai aveam nicio îndoială – cu certitudine, este cea mai frumoasă femeie care a stat vreodată cu mine la masă. M-am întrebat ore în şir de ce…
A doua întâlnire a venit după patru zile de chin, în care m-am gândit obsesiv la ea, dar încercând să joc acele roluri de început: să nu o sun decât după câteva zile, să par dezinteresat, să o ţin pe jar şi aşa mai departe. Nu am putut şi am fost foarte sincer, lucru pe care l-a apreciat. Spuneam de a doua întâlnire. Opt ore am petrecut împreună la o masă. Eu, stresat, am băut trei cafele, un cocktail şi o bere, ca să mă asigur că nu suntem daţi afară din local. M-a surprins faptul că nu am făcut ceea ce în mod normal se întâmplă la fiecare prima întâlnire: nu am mai consultat check-list-ul. În trecut, eram interesat să aflu informaţii precum: dacă ştie să gătească, dacă îi place mişcarea, ce filosofie de viaţă are. Analizam detalii precum: unghiile, felul de a se îmbrăca, simetria feţei etc. În cazul ei, nu m-a interesat nimic. Nu m-am gândit la nimic altceva decât la cum o voi ţine în braţe. M-a avertizat că poate fi o pacoste uneori, dar m-aş bucura enorm să fac eforturi pentru a o suporta.
Astfel, după o perioadă lungă de timp, în care am încetat să mai sper, o femeie a reuşit să-mi doboare zidurile în spatele cărora m-am tot ascuns de teama unei noi decepţii… A avut nevoie de doar câteva ore pentru a-mi umezi ochii printr-o singură îmbrăţişare. Am crezut că nu mai sunt capabil să simt aşa ceva, după zece ani, ultima dată asemenea fiori întâmplându-se tocmai prin vara lui 2002…
Simt fluturi în stomac şi asta înseamnă că sufletul nu mi-a murit încă.
www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
