Femeia

Fiori şi fluturi

Gestul nu m-a uimit, pentru că se întâmplă des, prin natura locului meu de muncă. Ce m-a dat totuşi pe spate, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut, au fost ochii ei.

Prima întâlnire s-a materializat foarte repede. Am mers împreună la ceainăria dragă mie, transformată anul trecut într-un adevărat birou de interviuri pentru posibilele mele partenere. La un ceai cald, am discutat vrute şi nevrute, am aflat ce-i place şi ce o întristează, mi-a povestit de cariera ei de actriţă, iar eu am ascultat fascinat aproape toată seara, doar privind-o. Nu am reuşit să-mi iau ochii de la ea. Nu mai aveam nicio îndoială – cu certitudine, este cea mai frumoasă femeie care a stat vreodată cu mine la masă. M-am întrebat ore în şir de ce…

A doua întâlnire a venit după patru zile de chin, în care m-am gândit obsesiv la ea, dar încercând să joc acele roluri de început: să nu o sun decât după câteva zile, să par dezinteresat, să o ţin pe jar şi aşa mai departe. Nu am putut şi am fost foarte sincer, lucru pe care l-a apreciat. Spuneam de a doua întâlnire. Opt ore am petrecut împreună la o masă. Eu, stresat, am băut trei cafele, un cocktail şi o bere, ca să mă asigur că nu suntem daţi afară din local. M-a surprins faptul că nu am făcut ceea ce în mod normal se întâmplă la fiecare prima întâlnire: nu am mai consultat check-list-ul. În trecut, eram interesat să aflu informaţii precum: dacă ştie să gătească, dacă îi place mişcarea, ce filosofie de viaţă are. Analizam detalii precum: unghiile, felul de a se îmbrăca, simetria feţei etc. În cazul ei, nu m-a interesat nimic. Nu m-am gândit la nimic altceva decât la cum o voi ţine în braţe. M-a avertizat că poate fi o pacoste uneori, dar m-aş bucura enorm să fac eforturi pentru a o suporta.

Astfel, după o perioadă lungă de timp, în care am încetat să mai sper, o femeie a reuşit să-mi doboare zidurile în spatele cărora m-am tot ascuns de teama unei noi decepţii… A avut nevoie de doar câteva ore pentru a-mi umezi ochii printr-o singură îmbrăţişare. Am crezut că nu mai sunt capabil să simt aşa ceva, după zece ani, ultima dată asemenea fiori întâmplându-se tocmai prin vara lui 2002…
Simt fluturi în stomac şi asta înseamnă că sufletul nu mi-a murit încă.

www.umbluliber.com
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *