Carte

Flori la monumentul lui Nichita Stănescu

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe, Ministerul Culturii, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Primăria municipiului Chişinău şi Clubul naţional de artă „Minerva”.

Majoritatea manifestărilor s-au produs vineri, 16 aprilie. Dimineaţă au fost depuse flori la monumentul lui Nichita Stănescu de pe Aleea Clasicilor, unde mai mulţi vorbitori şi-au amintit despre marele poet român. Manifestările au continuat apoi în Sala Senatului ULIM, cu evocarea „Poetul ca şi soldatul”, moderată de Elena Prus şi Valeriu Matei. În faţa celor prezenţi au luat cuvântul academicienii Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova şi Eugen Simion, directorul Institutului Literaturii Române „George Călinescu”, preşedintele Fundaţiei naţionale pentru ştiinţă şi artă, scriitori de pe ambele maluri ale Prutului, studenţi şi profesori.
În aceeaşi zi, în Holul Mare al Casei Scriitorilor a fost dezvelit bustul marelui istoric Nicolae Iorga şi inaugurată expoziţia foto-documentară „Nichita Stănescu”. Tot aici, au fost lansate cărţi şi reviste.

În incinta Teatrului Naţional „M. Eminescu” a avut loc ceremonia de decernare a premiilor festivalului, dar şi a unor distincţii de stat. Prezent la eveniment, preşedintele interimar Mihai Ghimpu i-a conferit academicianului Eugen Simion „Ordinul Republicii”, iar lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliului judeţean Prahova, – medalia „Mihai Eminescu”. Marele Premiu al Festivalului „N. Stănescu” l-au obţinut doi poeţi – Nicolae Dabija (Chişinău) şi Daniel Corbu (Iaşi). Premiul pentru poezie a fost acordat lui Vasile Toma pentru volumul „Mesaje din orfelinat”, iar premiul pentru interpretare critică a operei lui Nichita Stănescu – academicianului Eugen Simion. Cu premiul pentru promovarea personalităţii şi operei lui Nichita Stănescu a fost distins Mircea Cosma. Premiul „Nichita Stănescu” pentru debut i-a revenit lui Marin Gherman pentru volumul „Derivatele dezordinii”. În cadrul manifestării, actorii Ninela Caranfil şi Nicolae Jelescu au recitat versuri din creaţia poetului. Seara a avut loc Salonul literar al USM cu genericul „Amintiri nu are decât clipa de acum”.

Sâmbătă, oaspeţii festivalului au fost la Orheiul Vechi şi la muzeul lui Alexandru Donici din satul Donici, pe care Nichita Stănescu îl vizitase în 1976, când improvizase următoarele versuri: „Donici, Donici, minte clară / De din zori şi până-n seară / Gândul mi se-nseninară…”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *