FMI ajunge în mâinele unei femei
Christine Lagarde practic nu a avut concurenţi pentru funcţia de director al FMI. După demisia lui Dominic Stross-Kahn, implicat într-un scandal sexual, ea a fost singurul candidat care s-a bucurat de susţinerea SUA, Rusiei şi altor puteri economice.
Christine Lagarde s-a născut în 1956 în familia unor profesori. La şcoală a făcut sport profesionist, iar la 15 ani a devenit deţinătoarea medaliei de bronz la înot în campionatul Franţei. A făcut studii în SUA şi Franţa la instituţii de învăţământ prestigioase. Înainte să devină ministrul finanţelor în Franţa, Cristine Lagarde a condus timp de şase ani cea mai mare companie de servicii juridice din SUA, Baker & McKenzie. Revista Forbes o descrie ca fiind o persoană directă, ordonată şi pragmatică, motiv pentru care a reuşit să câştige respectul în mediile financiare din SUA. La scurt timp după ce a devenit ministru al finanţelor în Franţa (2005), Lagarde a reuşit să şocheze opinia publică prin modul ei american de a spune lucrurilor pe nume. "Dacă benzina li se pare francezilor prea scumpă, să-şi cumpere biciclete", a spus ea odată. În anii de criză a reuşit să dea dovadă de talent a purta negocieri, a găsit limbă comună cu majoritatea instituţiilor financiare din UE şi G-20. În 2009, revista Financial Times a declarat-o "ministrul finanţelor al anului".
Timpul.md (I.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!