Cultură

Focul din vatră s-a aprins la Colegiul de Transporturi din Chişinău

Poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Dumitru Matcovschi pe 20 octombrie ar fi împlinit 74 de ani, dar, cu regret, n-a fost să fie. Fiecare dintre noi a suportat cu greu trecerea în nefiinţă a poetului. 

Sâmbătă, 19 octombrie 2013, în cadrul Colegiului de Transporturi din Chişinău (CTC) s-a organizat festivalul republican-concurs „Focul din vatră”, ediţia I, unde s-au trăit la cote maxime emoţiile din creaţia poetul nemuritor Dumitru Matcovschi.

Catedra de Filologie de la Colegiul de Transporturi din Chişinău (CTC) a simţit un gol imens în momentul când D. Matcovschi ne-a părăsit pentru totdeauna şi a ţinut din totul sufletul să organizeze acest festival în memoria marelui poet. Aceasta pentru a-l păstra pe vecie în inimile colectivului de elevi şi chiar al întregii ţări.

În cadrul acestui festival-concurs au participat 16 colegii din întreaga ţară (Chişinău, Bălţi, Svetlâi, Hânceşti) şi au trăit înălţătoare emoţii fiecare dintre cei prezenţi. Sala de festivităţi a CTC a fost cuprinsă de momente emoţionante şi de o sensibilitate artistică deosebită, demonstrând astfel valoarea incontestabilă a creaţiei lui D. Matcovschi.

Festivalul-concurs s-a soldat cu următoarele rezultate frumoase: locul I – Colegiul Financiar-Bancar A. Diordiță din Chișinău, locul II- Colegiul de Muzică Ștefan Neaga din Chișinău, Colegiul Pedagogic Ion Creangă din Bălți, locul III – Colegiul de Transporturi din Chișinău, Colegiul Pedagogic Alexei Mateevici din Chișinău și Colegiul de Construcții din Hâncești.

La acest eveniment au fost prezenţi Maria Golban, reprezentanta Ministerului Educaţiei, Valentin Delinschi, artist emerit și actor la Teatrul „Satiricus”, Violeta Paraschiv, lector la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Petru Butuc, profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Iulia Iulia Iordăchescu, profesor la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Nicolae Cuşcheivici, jurnalist. Toţi au fost impresionaţi de talentele care au ieșit pe scena Colegiului de Transporturi din Chişinău.

Un amalgam imens de emoţii a copleşit întreaga sală, când elevi din colegiile republicii reprezentau în scenă opera poetului. Sala s-a ridicat în picioare de mai multe ori, mulţi din cei prezenţi au lăcrimat în clipele când se interpretau piesele pe versurile poetului, când se recitau poezii.

Opera lui Dumitru Matcovschi răscoleşte în inimile noastre trecutul dureros al poporului, nutreşte dragostea de ţară, de limbă, de neam, de părinţi, de femeie, călăuzeşte paşii elevilor şi nu numai pe drumul adevărului. El va rămâne a fi pe veci un poet al dorului și al adevărului.

Doina Soltan, profesoară de limba şi lit. română -l. engleză, CTC

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *