Moldova

Fotbalistele moldovence au fost învinse de Anglia şi Finlanda

În calitate de adversare a selecţionatei R. Moldova, antrenată de Victor Greapca, evoluează reprezentativele Angliei, Finlandei şi Armeniei.

În prima etapă a turneului, pe stadionul “Zimbru” din capitală, selecţionata noastră a primit o lecţie de fotbal de la echipa britanică, pregătită de Marley Maureen. Defensiva “tricolorilor” a rezistat doar un sfert de oră, după care Nobbs Jordan reuşind deschiderea scorului. Aceeaşi jucătoare a dublat tabela în minutul 33, stabilind şi scorul primei reprize. Scenariul s-a repetat şi în mitanul secund, când Danielle Carter (în minutul 55) şi Nakita Parris (90) au mai “lovit” de două ori şi au stabilit scorul final de 4-0, în favoarea oaspetelor din Albion.

Simultan cu această confruntare, pe stadionul raional din Orhei, s-au întâlnit Finlanda şi Armenia. Fotbalistele din nordul continentului au dominat pe tot parcursul jocului şi au învins meritat cu scorul de 5-0 (la pauză 3-0). De remarcat că în partida de la Orhei fusese deschis deja în minutul doi, prin Linda Norrena.
Miercuri, în a doua etapă a competiţiei, moldovencele au mai fost “taxate” odată. Jucătoarele din Finlanda au răzbunat din plin înfrângerea suferită la Chişinău de către conaţionalii de la echipa masculină de seniori, care au pierdut cu 0-2, la începutul acestei luni. Partida dintre echipele feminine ale R. Moldova şi Finlandei s-a încheiat cu a doua înfrângere a fetelor noastre cu acelaşi scor de 0-4. În a doua partidă, disputată la Orhei, Anglia a “destrămat” Armenia, cu rezultatul de 9-0.

În aceste condiţii, înaintea ultimei etape care va avea loc joi, s-au stabilit două lidere (Anglia şi Finlanda) şi două codaşe (R. Moldova şi Armenia). A treia etapă va include meciurile: Moldova – Armenia (“Zimbru”) şi Finlanda – Anglia (Orhei).

Lotul selecţionatei R. Moldova pentru turneul preliminar al grupei 1, contend pentru Campionatul European, Under-19:

1. Irina VERDE: (Portar) 13.07.1993 Noroc Nimoreni
2. Natalia MUNTEANU (P) 01.12.1993 Goliador–ŞS 11 Chişinău
3. Ecaterina GHERUŢĂ (Fundaş) 28.04.1994 Goliador–ŞS 11 Chişinău
4. Inna CULOOGLO (F) 01.03.1992 Goliador–ŞS 11 Chişinău
5. Mihaela GUMA (F) 18.10.1993 Noroc Nimoreni
6. Olga SAREV (F) 15.02.1993 Roma Puhăceni
7. Mihaela URSU (F) 18.03.1993 Moldova Mândreşti
8. Veronica CEBOTARU (F) 04.03.1994 Goliador–ŞS 11 Chişinău
9. Iulia RUSU (F) 19.01.1993 Goliador–ŞS 11 Chişinău
10. Elena FOMIN (Mijlocaş) 21.08.1994 ŞS-4 Tiraspol
11. Eugenia MIRON (M) 25.11.1992 Noroc Nimoreni
12. Diana CĂRĂUŞ (M) 12.10.1992 Moldova Mândreşti
13. Ecaterina SOCHICHIU (M) 30.04.1992 Goliador–ŞS 11 Chişinău
14. Oxana ANDRUH (M) 30.08.1993 Goliador–ŞS 11 Chişinău
15. Olga ALUPOI (M) 02.07.1994 Goliador–ŞS 11 Chişinău
16. Alla ANDRUH (M) 05.07.1994 Gloria Edineţ
17. Maria ILIN (Atacant) 28.05.1994 Roma Puhăceni
18. Victoria CHIPER (A) 21.07.1994 Roma Puhăceni
19. Victoria VITCĂRĂU (A) 18.07.1994 Noroc Nimoreni

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *