(FOTO, DOC) Mitropolia Basarabiei are în subordine o frăţie militară rusească
În anul 2003, un bărbat cărunt şi cu barbă, venit din Muntenegru, a bătut la poarta Mitropoliei Basarabiei și s-a prezentat drept protopresbiterul Alexandr Felixovici Sergheev-Zarnadze. Nu se știe ce a discutat atunci acest om cu mitropolitul, dar peste un an el a fondat o frăţie militar-spirituală, pe care ÎPS Petru a luat-o sub ocârmuirea sa canonică, chiar dacă în realitate bărbatul de la poartă nu avea nici dreptul de a se numi preot.
Hirotonit de schismatici şi anatemizat
Pe timpul Uniunii Sovietice, Alexandr Sergheev-Zarnadze făcea parte din Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor. În 1994, din cauza unor neînțelegeri, el a trecut în Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraneană, necanonică. Apoi s-a numărat printre fondatorii altei structuri schismatice – a Bisericii cu Adevărat Ortodoxe Ruse (BAOR), unde a fost hirotonit preot în 1996. Ceea ce înseamnă că cinul său nu este recunoscut nicăieri în lume. Mai bine zis, el nici nu este preot.
Potrivit presei ruse, Sergheev-Zarnadze a părăsit ulterior şi BAOR, fiind inițiatorul mai multor conflicte. Reprezentanții acestei biserici îl caracterizează ca pe un escroc, care spăla bani prin intermediul bisericii în colaborare cu lumea interlopă. Şi care opta pentru scurtarea slujbelor bisericești, hirotonirea mirenilor în rang de episcopi şi lichidarea treptată a călugăriei. În consercință, conform aceloraşi surse, Zarnadze ar fi fost anatemizat.
În 2002, el a aderat la Biserica Ortodoxă din Muntenegru, care de asemenea nu este recunoscută de nicio patriarhie canonică. Apropo, și conducătorul acestei biserici, mitropolitul Mihail Dedici, a fost anatemizat de către Patriarhul Constantinopolului.
„Putea fi primit doar ca un om oarecare…”
Iar peste un an, nu se știe cum, Zarnadze a poposit la Chișinău, unde s-a întâlnit cu mitropolitul Basarabiei. Așa-zisul cleric declara jurnaliștilor ruși că mitropolitul Dedici l-ar fi trimis în RM, deşi nouă ne-a spus că decizia i-a aparţinut.
Învăluite în mister rămân motivele din care ÎPS Petru l-a recunoscut pe Zarnadze ca cleric. „Dacă vine un slujitor dintr-o biserică în alta, i se cer actele care dovedesc că el este preot. Deoarece biserica din Muntenegru, fiind schismatică, n-are legături nici cu biserica română, nici cu cea rusă, acesta putea fi primit de către ÎPS Petru doar ca un om oarecare”, consideră episcopul de Orsk și Gai, PS Irineu.
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, ofiziază Sfânta Liturghie împreună cu Alexandr Sergheev-Zarnadze, nerecunoscut ca preot de nicio biserică din lume
În prezent, Zarnadze se proclamă drept reprezentant al Mitropoliei Basarabiei în Rusia. Mai mult, în 2004, el a instituit Frăția Spiritual-Militară a Crucii Domnului și a Sfintei Straje a Golgotei, din care fac parte mai mulți preoți ruşi necanonici sau caterisiți (excluși din biserică). Mitropolitul Basarabiei a luat şi această sub oblăduire canonică.
Decizia patriarhilor Alexii al II-lea şi Teoctist
La 4 martie 2005, Patriarhul Rusiei, Alexii al II-lea, cerea explicații în privinţa „frăţiei lui Zarnadze” de la Patriarhul României, Teoctist. „Conform informaţiei care ne parvine, fostul episcop de Bălţi, Petru, primeşte în clerul Mitropoliei Basarabiei persoane din organizaţii schismatice. Astfel, printr-un decret din 22 februarie 2004, el l-a numit reprezentant la Moscova pe „protopresbiterul” Alexandr Sergheev-Zarnadze. La 30 ianuarie 2005, Vladâca Petru a emis un decret privind înfiinţarea „protopopiatului Moscovei în componenţa Exarhatului Noilor Plaiuri al Bisericii Ortodoxe Române”, numindu-l protopot pe menţionatul. Aşa cum Mitropolia Basarabiei face parte din Patriarhia Română, activitatea respectivă subminează autoritatea acesteia în ochii oamenilor”, scria PF Alexii. Ulterior, potrivit Patriarhiei Ruse, PF Teoctist i-a interzis ÎPS Petru să menţină legături cu Zarnadze.
Deşi povestea părea să se încheie aici, în anii 2007-2008, ÎPS Petru i-a recunoscut ca preoți şi pe ceilalți membri ai frăției. Un document arată că mitropolitul chiar l-a ridicat la treapta de protoiereu pe Andrei Berman, care era caterisit.
Iar în 2009, ÎPS Petru l-a decorat pe Zarnadze cu Crucea Mitropoliei „pentru munca zeloasă spre binele Sfintei Biserici”.
E adevărat că veridicitatea acestor acte, publicate şi pe site-urile lui Zarnadze, trezeşte unele îndoieli. În afară de decretul despre recunoaşterea „frăţiei”, celelalte documente nu au numere. Iar într-un act, sub semnătura ÎPS Petru, este scris: „Mitropolit al Basarabice” (vezi documentul de mai sus). Nu știm cine şi cât de neintenționat a comis aceste greşeli, însă dubiile încep să se spulbere, dacă vedem fotografiile în care ÎPS Petru oficiază Liturghia alături de Zarnadze și „frații” lui.
Frăţia susţine Inchiziţia şi foloseşte sabia
Site-ul Frăției Spiritual-Militare a Crucii Domnului și a Sfintei Straje a Golgotei anunţă că protectorul acesteia este Prințul Nuzgar Bagration al Georgiei. În statutul său și în alte acte, cu excepţia celor ale Mitropoliei Basarabiei, frăția este numită „ordin cavaleresc militar-spiritual”. Pentru a adera la grupare, trebuie să fii bărbat, să fii ales de către unul din membri, să achiţi o cotizație şi să dai un jurământ, unde promiţi să te supui întru toate starețului, adică lui Zarnadze. În ritualul de iniţiere se folosește și sabia.
Scopul declarat al acestei structuri este să împace bisericile ortodoxe şi să apropie biserica ortodoxă de cea catolică. Chiar dacă are preoţi necanonici, frăţia declară că se supune canoanelor. Deși alți membri ai săi sunt clerici caterisiţi, iniţiaţii sunt sfătuiți să se ferească de „păcătoșii alungați din biserică”. Totodată, „frații” justifică Inchiziția și Cruciadele, au imn, stemă, steag și uniforme foarte ciudate.
Augusto Pinochet, Papa Benedisct, Vlad Cubreacov şi alţii…
Unele știri de pe site-ul frăției provoacă zâmbete. De pildă: „20 ianuarie. Ziua de naștere a Starețului. Frații își felicită Iubitul Conducător conform celor mai bune” tradiții din Coreea de Nord”. Sau: „Deoarece ordinele cavalerești creștine, Vaticanul și pretendenții la tronul Ierusalimului nu-și propun să renască Regatul Ierusalimului, noi, membrii Frăției, ne luăm această responsabilitate, prin jurământ”.
Totodată, Frăția Spiritual-Militară a Crucii Domnului și a Sfintei Straje a Golgotei oferă un ordin, în semn de cruce, unor persoane cunoscute, pe care îi numeşte „cavaleri”. Printre aceştia se numără: ex-președintele statului Chile Augusto Pinochet, ÎPS Petru al Basarabiei, Alexandr Soljenițin, Vlad Cubreacov, pictorul Ilia Glazunov, Papa Benedict, Patriarhul României, Daniel, Patriarhul Ierusalemului şi cel al Constantinopolului, precum și alți ierarhi ai bisericii ortodoxe, care nici nu-l recunosc pe Zarnadze ca preot.
„În biserica ortodoxă nu există frăţii militare”
Să vedem cum sunt înmânate „crucile cavalereşti”. De exemplu, Zarnadze şi ai săi merg în bisericile ortodoxe străine și slujesc alături de înalți ierarhi, proclamându-se drept reprezentanți ai Patriarhiei Române. Iar după Liturghie le înmânează ordinul și basta. Astfel, el a ajuns şi în audiență la Patriarhul Contantinopolului, PF Bartolomeu. Doar apoi, aflând ce poamă este Zarnadze, capii bisericilor l-au declarat schismatic, iar Patriarhia Română a infirmat că ar avea vreo legătură cu acesta.
„O organizaţie canonică, ca Biserica Ortodoxă Română (BOR), nu poate primi un preot dintr-o biserica schismatică, precum este Zarnadze”, a declarat pentru TIMPUL un reprezentant al Direcției Relații Externe Bisericești a Patriarhiei Moscovei. „Vă asigur că Patriarhul Daniel nu a primit nicio decoraţie din mâinile unui schismatic. Şi că Papa Benedict nici nu bănuieşte despre existenţa acestuia. E ca și cum Dvs. ați primi „crucea cavalerească”, printr-o scrisoare. Schismaticii îi decorează pe toți pentru a-și face PR. Și în biserica ortodoxă nu există frății militare. Aici oamenii se pocăiesc, se iartă și se roagă, dar nu luptă”, a adăugat aceeaşi sursă.
„Eşti un tip incorect şi mizerabil”
La Mitropolia Basarabiei, preoţii simpli nu ştiu nimic despre Zarnadze, însă sunt de părerea că ÎPS Petru nu avea dreptul să recunoască nişte preoţi necanonici. Solicitând să le păstrăm anonimatul, aceștia ne-au spus că demult treceau pe la mitropolie niște preoți ruși și că ÎPS Petru ar fi luat în jurisdicția sa câteva biserici din Rusia și SUA, însă Patriarhia Română ar fi fost împotrivă. „Cred că Vlad Cubreacov sigur știe lucrul acesta. Cred că de acolo vine toată treaba asta”, a menţionat un preot. „Aici e taină. Cubreacov trebuie să știe mai multe”, a opinat altul.
Discuția noastră cu Vlad Cubreacov a fost scurtă. „Dacă ești Pavel Păduraru, eu nu cunosc așa un om. Ţi-am spus odată că ești un tip incorect și mizerabil”, a spus el și a închis telefonul.
Numai arhimandritul Andrei Caramalău de la Mănăstirea "Sfântul Apostol Andrei" din Durleşti, care aparţine Mitropoliei Basarabiei, afirmă că a slujit împreună cu "preoţii" lui Zarnadze, dar că nici nu a bănuit că aceştia ar fi schismatici . Potrivit arhimandritului, reponsabilitatea pentru aderarea respectivei frăţii la Mitropolie o poartă ÎPS Petru.
„E cam falsă chestia asta”
Din păcate, n-am reușit să vorbim cu ÎPS Petru. Și la Mitropolie, și acasă, ni s-a spus că el lipseşte. În schimb, secretarul Mitropoliei Basarabiei, preotul Ioan Cosoi, susține că, într-adevăr, cândva au venit doi sau trei preoți din Moscova, pe care ÎPS Petru nu i-a primit în jurisdicția canonică şi nici nu le-a eliberat vreun act. Când i-am spus că există documente ce dovedesc contrariul, preotul a menționat: „Mi s-a comunicat că ei nu sunt cu binecuvântarea Înaltului în jurisdicția Mitropoliei. Probabil, acel act este de la început, când ei au fost la Chișinău, dar nu mai este valabil. Înaltul mi-a spus că părintele Zarnadze nu vine din biserica rusă. Şi că acesta se prezintă şi la Constantinopol că este din Mitropolia Basarabiei. Dar e cam falsă chestia asta. Noi nu oferim oblăduire canonică unor preoți care s-au certat cu legea”, a punctat preotul Ioan Cosoi.
Patriarhul Daniel nu a primit “crucea cavalerească”
TIMPUL a solicitat și de la Patriarhia Română informații despre activitatea lui Alexandr Sergheev-Zarnadze. Potrivit preotului Costel Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, interpelarea noastră a fost înaintată către cancelaria Sfântului Sinod, care a cerut un răspuns de la Mitropolia Basarabiei. Preotul Stoica ne-a spus că nici în BOR nu există frății militar-spirituale și că un mitropolit nu are dreptul să ia în jurisdicţia sa un preot schismatic. Aceeaşi sursă ne-a asigurat că Patriarhul Daniel nu a primit nici un ordin din partea lui Zarnadze. „Nici nu a fost vorba despre o astfel de decorație”, a precizat el.
Patriarhia Română ne-a promis că ne va trimite răspunsul în timp de câteva zile. Când îl vom primi, vom reveni.
„Eu cred că Vladâca Petru va răspunde în faţa lui Dumnezeu…”
Solicitat de TIMPUL, Alexandr Sergheev-Zarnadze ne-a spus că este în continuare slujitor al Mitropoliei Basarabiei. Prezentăm pe scurt discuţia pe care am avut-o cu el.
– De ce frăția pe care o conduceţi se numeşte militară?
– Din frăție nu fac parte doar preoți, ci și mireni. Ea este formată după modelul unui ordin militar-spiritual. Asemenea frății au existat în Evul Mediu și nu e nimic condamnabil. Prin terminologia militară promovăm ideea că trebuie să luptăm cu răul, ca militarii în armată.
– Vă aflaţi şi astăzi sub ocrotirea canonică a Mitropoliei Basarabiei?
– Da.
– Chiar și după ce, în 2005, PF Teoctist i-a interzis mitropolitlui Petru să lucreze cu voi?
– Această ştire a fost difuzată de Patriarhia Moscovei, dar eu cred că e un fleac, pentru că n-am văzut textul interdicției. Mitropolitul mi-a spus că a avut o discuție cu Patriarhul şi eu l-am întrebat cum să procedez. Dar el mi-a spus: „Nu atrage atenţia. Slujeşte cum ai slujit”. După aceea, noi cu Vladâca Petru am slujit de multe ori. Pe urmă, în 2009, el m-a decorat cu Crucea Basarabiei. Adică, comunicarea între noi continuă.
– Câte parohii aveţi în Rusia?
– Trei. Avem o parohie foarte bună în oraşul Cebocsarî, dar și în Moscova, și în Reazan.
– Menţineţi legături și cu Patriarhia Română?
– Eu, din păcate, niciodată nu am fost în România și am legături numai cu Vladâca Petru. Dar împreună cu frații mei, adică preoții Mitropoliei Basarabiei care slujesc în Rusia, am fost pe Pământul Sfânt, unde am slujit alături de alți clerici ai BOR.
– Ştim că şi Patriarhia Constantinopolului v-a interzis activitatea, pentru că ați fi schismatic.
– Dacă vorbim despre canoane, rămâne la discreția episcopului dacă ne recunoaşte sau nu ca preoţi. În ce priveşte cinul meu, repet că eu merg pe Pământul Sfânt în fiecare an şi întotdeauna sunt primit ca să slujesc acolo. Cât ţine de Patriarhia Constantinopolului, aici e implicată politica mare. Probabil, pentru a nu deranja Patriarhia Moscovei, ei au luat o asemenea poziție. Dar niciodată nu am văzut nici declaraţia Patriarhiei Constantinopolului, unde să fie scris că sunt preot lipsit de har.
– Unde i-aţi înmânat Patriarhului Daniel „crucea cavalerească”, dacă nu ați fost în România?
– Eu am transmis crucea lui Vladâca Petru, împreună cu scrisoarea din partea frăţiei noastre. Şi Vladâca a spus că le va transmite Patriarhului. Sunt convins că el s-a ţinut de cuvânt.
– Dar Papei Benedict?
– Am dat crucea la Ambasada Vaticanului în Moscova, cu rigămintea ca să o trimită Papei.
– Dar lui Vlad Cubreacov?
– Lui i-am înmânat crucea personal, pentru că ne cunoaştem bine. Ne-am întâlnit de câteva ori la reşedinţa Mitropolitului Petru.
– Cum l-ați cunoscut pe Cubreacov?
– Prin intermediul lui Vladâca Petru.
– Dar pe Vladâca Petru?
– Eu am aflat despre existenţa lui şi am venit în Chişinău, unde m-am înscris la el în audienţă. Vladâca Petru este un om foarte bun şi nimănui nu-i refuză.
– De ce aţi ales să veniți de la biserica necanonică a Muntenegrului anume la Mitropolia Basarabiei?
– Biserica Muntenegrului, ca atare, nu există. Ei au doar o parohie și am înţeles că aceasta e calea în impas. La fel ca şi în Biserica cu Adevărat Ortodoxă Rusă. Mi-a rămas să aleg să mă duc la Patriarhia Moscovei sau să-mi hotărăsc singur soarta de mai departe, rămânând în biserica ortodoxă canonică. Aşa am mers la Mitropolia Basarabiei, cu speranţa că voi fi primit. Şi slavă Domnului, m-au primit.
– Totuşi, fiind un preot necanonic, dvs. ați venit aici ca un simplu mirean. ÎPS Petru ar fi trebuit, cel puţin, să vă hirotonească…
– Eu cred că Vladâca Petru va răspunde pentru aceasta în faţa lui Dumnezeu, care îl va lumina în ziua Judecăţii de Apoi. Dacă el nu a făcut acest lucru, înseamnă că a considerat că nu-i nevoie.
De la stânga la dreapta: arhimandritul Andrei Caramalău, stareţul Mănăstirii "Sfântul Apostol Andrei" din Durleşti, Alexandr Sergheev-Zarnadze, ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, şi Serghii Evcik din Reazan, unul dintre "fraţii" lui Zarnadze