Monument în memoria victimelor deportărilor regimului totalitar comunist de ocupație, inaugurat la Sîngerei. „Niciun regim nu merită lacrimile unui copil sau ale unei mame” FOTO
În contextul împlinirii a 82 de ani de la primul val de deportări sovietice din Basarabia și Nordul Bucovinei, în orașul Sîngerei a fost inaugurat un monument în memoria victimelor deportărilor regimului totalitar comunist de ocupație. La eveniment au participat foști deportați și rudele acestora, președintele Parlamentului, consulul general al României la Bălți, autorități locale și personalități din cultură, transmite Jurnal.md.
„Pe toți deportații îi uneau lucruri frumoase, simple, omenești, precum credința sau valorile familiei. Noi trebuie să îi cinstim, să le păstrăm memoria și să o transmitem urmașilor noștri”, a menționat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a accentuat faptul că, din păcate, unele persoane nu au învățat din lecțiile istoriei, făcând referire la războiul Federației Ruse în Ucraina. „Niciun regim nu merită lacrimile unui copil sau ale unei mame. Sper, totuși, că această lecție va fi învățată și nimeni nu va mai plăti cu vieți omenești”, a adăugat șeful legislativului.
Primul val de deportări staliniste a avut loc în noaptea dintre 12 și 13 iunie 1941, când circa 20 de mii de oameni au fost luați cu forța și duși în ținuturile crude din Siberia și Kazahstan. Mii dintre ei au murit în lagărele de concentrare, alții au suferit chinuri inimaginabile. După moartea lui Stalin, care a avut loc în martie 1953, deportaţilor li s-a permis să revină acasă, dar cei care au făcut acest lucru au avut mari probleme de reintegrare.