Externe

Franța: Starea de urgență va fi prelungită încă 3 luni

Textul, care modifică legea din 3 aprilie 1955, va fi examinat joi în Adunarea Națională și vineri în Senat.

El prevede, de asemenea, modificarea regimului privind arestul la domiciliu și a celui privind perchezițiile și dă posibilitatea desființării de asociații.

Decretată ultima oară în timpul războiului din Algeria, starea de urgență este o lege cu caracter excepțional ce le permite forțelor de ordine să acționeze astfel încât să asigure menținerea ordinii publice și prevenirea de noi atentate teroriste pe teritoriul Franței.

Proiectul de lege extinde regimul arestului la domiciliu ”la orice persoană față de care există motive serioase de a crede că are un comportament ce constituie o amenințare pentru securitatea și ordinea publică”, se menționează în textul aprobat de guvern miercuri.

El interzice totuși perchezițiile administrative (fără mandat judecătoresc) în "sediile destinate exercitării unui mandat parlamentar sau activității profesionale a avocaților, magistraților sau jurnaliștilor”.

Textul deschide, în schimb, ”posibilitatea de a dizolva asociațiile sau grupurile care participă, facilitează sau incită la comiterea de acte ce aduc atingere gravă ordinii publice, și care au în rândul lor persoane arestate la domiciliu”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Stéphane Le Foll, a confirmat, după ședința cabinetului, că acesta dorește modificarea Constituției în termen de trei luni, în primul rând prin înscrierea stării de urgență în legea fundamentală.

După decretarea stării de urgență, au fost mobilizați în total 58.000 de polițiști, 50.000 de jandarmi și 10.000 de militari. Forțele de ordine au efectuat 296 de percheziții administrative în nopțile de 15 și 16 noiembrie, confiscând 40 de arme. Treizeci și trei de persoane au fost plasate în arest, iar 114 în arest la domiciliu, conform informării oficiale făcute de guvern. 

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *