Frederic Chopin, omagiat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale
Marele melodist cu o inepuizabilă inventivitate creatoare, Frederic Chopin a fost și este unul dintre cei mai mari compozitori ai culturii muzicale universale. Pe scena Filarmonicii vor răsuna cunoscute piese pentru pian, inclusiv prelucrări pentru orchestră și o capodoperă a concertisticii pentru pian, o creație de un viguros dramatism, lirism elevat și strălucitoare virtuozitate – fascinantul Concert pentru pian și orchestră nr. 1, în interpretarea tânărului și talentatului pianist – Ashot Khachatourian.
Este solist la Centrul Muzical al Reginei Elizaveta din Belgia, deținător al premiilor I la concerte internaționale din Moscova (2006), Elveția (2007), Zaltsburg (2009), unul dintre cei mai buni interpreți contemporani ai muzicii de F. Chopin. În anul 2011 a primit un premiu special în Norvegia pentru interpretarea Concertului nr. 1 pentru pian și orchestră de F. Chopin.
Concertul va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, prim-dirijor și director artistic – Mihail Agafița, maestru în artă, sub bagheta dirijorului român Andrei Mamot. De asemenea în cadrul concertului se vor produce soliștii: Tatiana Costiuc (soprano), Laura Balicov (pian), Igor Voronin (pian), Sergiu Morărescu (flaut). Concertul va fi prezentat de însuși autorul acestui proiect și eveniment – Irina Martîniuc, muzicolog.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!