Gândeam că nu pot să-mi urmez visul din cauza vederii

După ce nu a izbutit să intre la Universitatea Tehnică, iar starea vederii i s-a agravat, Ion a rămas resemnat acasă. Doar după câțiva ani a reușit să prindă curaj și să intre la facultate. Acum încearcă să-și găsească un post de muncă și să-și trăiască viața din plin.   

– Ion, de ce ți-ai pierdut vederea?
– Se presupune că din cauza unei traume pe care am suferit-o în copilărie. În familia mea nimeni nu are probleme cu vederea. În 2001 am ajuns să văd doar 30%, în 2004 – 10%, iar acum văd fragmentat doar 3-5%. Cu toate că urmam tratament, vederea scădea progresiv.

– Unde faci tratament?
– Acum mă tratez la Chișinău, de două ori pe an, într-o clinică privată. M-am dezamăgit în spitalele de stat.

– În ce constă tratamentul?
– Am o problemă cu vascularizarea retinei. Tratamentul constă în dilatarea vaselor și administrarea unor vitamine și medicamente care au scopul de a păstra ceea ce este. În urma tratamentului, vederea se îmbunătățește, apoi iarăși scade. Încerc să fac tot posibilul ca boala să nu progreseze.

– Ce ai făcut după absolvirea școlii din Văleni?
– Anii de liceu, clasele a XI-a și a XII-a, au fost mai grei pentru mine, nu mai vedeam bine, iar faptul că nu am intrat din start la universitate m-a dezamăgit. Vederea începea să scadă tot mai tare și nu-mi imaginam cum aș putea să învăț. Am stat patru ani acasă. M-am inhibat. Nu știam ce pot să lucreze persoanele cu deficiență de vedere. Sora mi-a spus că este un liceu cu profil tehnologic pentru slab văzători în Chișinău, la care, într-un final, am depus actele.

– Ce ai făcut în acei patru ani cât ai stat acasă?
– Ajutam părinții și-mi petreceam timpul cu prietenii. Nu lucram, nu învățam, consideram că asta îmi este soarta. Cu toate că de mic am visat să învăț la universitate pentru că și părinții, și surorile mele au absolvit câte o facultate. Consideram irealizabil acest vis din cauza problemelor de vedere.

– Prietenii nu te-au părăsit?
– Spre norocul meu, am avut parte de prieteni buni. Mi-au fost mereu alături. Sunt o fire deschisă și am reușit, probabil, să mențin o anumită atmosferă în cercul nostru.

– Când ai hotărât să-ți urmezi visul?
– După o pauză de patru ani, am depus actele la Liceul tehnologic pentru slab văzători din Chișinău. Acolo am auzit de alte cazuri, când persoane cu deficiență de vedere au fost admise la universitate. Pentru mine a fost o motivație în plus că se poate reuși. Până atunci nu aveam exemple care să mă motiveze. Gândeam că sunt singurul, dar când am auzit că sunt persoane care nu văd deloc și se descurcă foarte bine la universitate, am simțit un imbold în plus să continui.

– Ce specializare ai ales la universitate?
– Am reușit să obțin un loc cu finanțare din buget la Științe Politice. M-am descurcat bine, am fost printre primii studenți. M-am străduit întotdeauna să-mi fac temele, să mă prezint la timp, nu am lăsat să se bănuiască niciun moment că primesc notele din milă. Profesorii au fost foarte deschiși. Pot să spun că la universitate m-am simțit cel mai bine. Acolo am întâlnit cea mai deschisă atitudine față de mine. Acum îmi fac masterul la specializarea analiză politică.

– Cum ai reușit să înveți?
– Îmi scanam cărțile, după care le converteam în format electronic cu ajutorul unui program. La prelegeri toate notițele mi le făceam la calculator. Am ajuns să scriu foarte repede. Înainte de sesiune, unii colegi chiar mă rugau să le dau notițele mele ca să se pregătească de examene.

– Ce planuri ai pentru viitor?
– Îmi doresc foarte mult să lucrez în domeniul pentru care am fost pregătit. Poate într-o organizație neguvernamentală care face diverse studii sau dezvoltă diferite politici sociale.

– Sunt oferte pe piața de muncă pentru slab văzători?
– Nu este corect să împărțim piața de muncă pentru văzători și nevăzători. Fiecare are o anumită dizabilitate, dacă e să fim corecți, unul e mai talentat într-o anumită sferă, altul mai puțin. Cel puțin în domeniul în care am absolvit e foarte greu să-ți găsești un job. Ori rămâi la catedră să predai, ori la un ONG.

Chiar îmi caut un loc de muncă. Deși am fost al treilea pe listă la admitere la masterat, nu am primit bursă. Beneficiez doar de o alocație socială de 600 de lei. Toți banii se duc numai pe deplasarea cu transportul public.

– Apropo, cum te orientezi în Chișinău?
– De obicei, am fobie la lumină, când este soare afară, văd foarte slab. Atunci mă deplasez cu microbuzul, dar seara când termin lecțiile, nu este atât de luminos și merg pe jos. Însă în Chișinău, deplasarea în oraș este o aventură, dar una în sens negativ. De exemplu, prezintă pericol gurile de canal cu capace furate sau lucrările de pe drumuri efectuate de diverse întreprinderi municipale. Mașinile parcate pe trotuar sunt un alt obstacol. Când se întâmplă să mă lovesc de una, unii proprietari reacționează violent. Plus la toate, în Chișinău semafoarele sunt sonorizate doar în anumite locuri. De obicei, acestea se plasează în zonele unde lucrează persoanele cu deficiență de vedere. Asta nu oferă libertatea de deplasare în tot orașul.

– Ce ar trebui schimbat în societatea noastră?
– Dacă ar fi cât mai multe exemple pozitive cu persoane cu dizabilități care sunt angajate, cred că lucrurile s-ar vor schimba. La noi este o problemă de mentalitate, pentru că o persoană cu dizabilități este percepută ca una neputincioasă, fără capacități și talent, care beneficiază de o alocație de stat și nu poate să aducă nimic bun acestei societăți. Cât de absurd ar suna, dar e firesc să existe persoane cu dizabilități. Așa este viața. Fiecare om e diferit în felul său. Peste hotare mentalitatea s-a schimbat și persoanele cu dizabilități sunt privite ca oameni absolut normali. În Chișinău, lucrurile stau mai bine, dar în alte localități din țară lipsa de informație determină și lipsa de cultură. Mai ales la sate, oamenii sunt judecați după anumite stereotipuri. În oraș, situația se schimbă, persoanele cu cărucior, de pildă, sunt mai prezente în spațiul public. Sper ca ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și legea cu privire la incluziunea socială, care va intra în vigoare în 2013, vor da roade.

– Cum crezi, pe ce drum trebuie să meargă RM?
– Susțin vectorul european al R. Moldova. Categoric. Așa deschidere clară din partea UE față de țara noastră nu am avut de când a fost declarată independența. În ceea ce privește politica internă, mai sunt multe de făcut în domeniul social, infrastructură și respectarea legilor. De asemenea, nu există politici privind asigurarea cu locuri de muncă. Asta e o problemă mare.
 
În prezent, la universitățile din Moldova își fac studiile 53 de tineri cu dizabilități de vedere la diverse facultăți: Psihologie și Științe ale Educației, Jurnalism și Științe ale Comunicării, Științe Economice, Matematică și Informatică, Filozofie, Limbi străine, Arte plastice, Radioelectronică și Telecomunicații, Kinetoterapie, Sociologie s.a. Numai la Universitatea de Stat din Moldova învață 24 de studenți.
Atât Societatea Orbilor din Moldova, cât și Centrul de Suport, deschis în 2008 la USM, oferă studenților cu dizabilități de vedere asistență în alegerea facultății, consiliere psihologică, posibilitatea de a transforma literatura de specialitate în format electronic, acces la Internet, iar începând cu anul 2011, studenții pot beneficia de o bibliotecă online de 150 de cărți scanate în diferite domenii.