Actualitate

Gazprom întenționează să livreze gaze prin Nord Stream din 2 octombrie

Potrivit surselor ( acestea au dorit să îşi păstreze anonimatul întrucât informaţia nu este publică), Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze naturale prin Nord Stream 2 începând cu data 1 octombrie.

Momentul precis în care vor începe livrările de gaze către reţeaua de conducte din Europa depinde de decizia Autorităţii de reglementare din Germania.

Debutul livrărilor de gaze prin Nord Stream 2 ar putea fi o veste bună pentru pieţele europene care se confruntă cu probleme de aprovizionarea cu gaze înainte de începutul iernii, iar preţurile au ajuns deja la un nivel record. Și, ar fi o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, care a sprijinit acest proiect în ultimii 10 ani în pofida criticilor veniţi de la unii aliaţi importanţi precum SUA, conform Agerpres.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell).

Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

La începutul acestei săptămâni, operatorul proiectului a anunţat că ultima ţeavă a gazoductului Nord Stream 2 a fost sudată, ceea ce înseamnă că cele două secţiuni ale conductei pot fi unite pentru a completa legătura prin Marea Baltică.

Însă, Nord Stream 2 are nevoie să obţină certificarea tehnică şi să încheie un contract de asigurări, lucruri care ar putea fi dificile având în vedere sancţiunile impuse anul trecut de administraţia de la Washington. În plus, operatorul conductei are nevoie de o aprobare preliminară din partea Autorităţii de reglementare din Germania, care în prezent analizează cererea depusă de Nord Stream 2 pentru a obţine statutul de operator sistem de transport.

După finalizare, noul gazoduct ar urma să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, a concis operatorul proiectului.

Acest proiect a trebuit să devină funcţional în 2019 însă gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca o armă împotriva Ucrainei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *