Gazprom vrea banii de la ucraineni până luni, în caz contrar oprește livrarea de gaze
"Dacă Ucraina nu va plăti o parte din factura la gazele naturale, atunci livrările către Ucraina vor fi zero’, a spus șeful Gazprom la televiziunea rusă.
De asemenea, Miller a afirmat că Bulgaria nu a anunțat Gazprom de nicio suspendare a lucrărilor la gazoductul South Stream prin care vor fi livrate gaze naturale din Rusia spre Europa, iar proiectul este încă în desfășurare.
Premierul bulgar Plamen Oreșarski a ordonat duminică suspendarea lucrărilor în cadrul proiectului de gazoduct South Stream în scopul unor consultări cu oficiali ai Comisiei Europene. În 2 iunie, Comisia Europeană și-a anunțat intenția de a suspenda punerea în aplicare a proiectului South Stream în țările UE, în primul rând în Bulgaria.
Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a precizat că Ucraina se așteaptă la modificarea termenilor contractului încheiat de compania energetică ucraineană Naftogaz cu grupul rus Gazprom și a cerut ca Ucraina să plătească prețul pieței pentru gazele naturale care îi sunt livrate.
‘Rusia ne-a oferit o reducere de preț de 100 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Poziția noastră rămâne aceeași: rescriem întregul contract și obținem prețul pieței’ a spus Iațeniuk.
Ucraina vrea să modifice un contract din 2009 care obligă Kievul să cumpere un volum fix de gaze naturale, indiferent dacă are sau nu nevoie de întreaga cantitate, la un preț de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cel mai mare plătit de orice client al Gazprom din Europa.
În schimb, Gazprom insistă însă asupra rambursării de către Ucraina a întregii sale datorii pentru gazele naturale livrate până acum, datorie care se ridică la 4,5 miliarde de dolari, și amenință să treacă la un regim de plată în avans pentru livrările către Kiev, ceea ce înseamnă o eventuală întrerupere a aprovizionării Ucrainei cu riscul de a o perturba pe cea a UE.
sursa: agrepres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!