Generalul Breedlove: „Rusia nu are drept de veto, dacă Republica Moldova vrea să intre în NATO”

publicat în Moldova pe 24 Februarie 2021, 01:39

"România a fost una dintre cele mai vizitate țări, de către mine, când eram SACEUR / Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa ". Acesta a fost primul dintre enunțurile inedite ale generalului (ret.) Philip M. Breedlove, la începutul videoconferinței din 16 februarie a.c.

O conferință în care a avut drept interlocutori personalități și jurnaliști cu o constantă atenție acordată situației fluide din zona Mării Negre.

Cu experiența aparte pe care a avut-o în fruntea structurii militare aliate, cu sediul la Mons, generalul american a remarcat că arealul maritim menționat a devenit o sursă de preocupare privind securitatea din această regiune, după ocuparea și militarizarea, de către Federația Rusă, a peninsulei Crimeea.

Apoi libertatea de navigație, în Marea Azov, a fost dinamitată manu militari de Rusia.

Și deși libertatea de navigație este extrem de importantă în nordul Mării Negre - dovadă că în ianuarie 2021 Statele Unite ale Americii au trimis trei nave militare pentru exerciții menite a reaminti statelor riverane dreptul de circulație necenzurată în apele maritime ce devin cenușii, pe vreme de furtună - situația nu este cea dezirabilă, ci mai degrabă periodic tensionată, sub diferite pretexte, de statul aflat pe litoralul nordic, obișnuit să dicteze în acest spațiu de interes strategic pentru Moscova.

În plus, preciza generalul Breedlove, conflictul militar recent dintre Armenia și Azerbaidjan, generat de interesul manifestat de cele două foste state sovietice pentru controlul regiunii Nagorno-Karabakh, a devoalat țelurile Rusiei, Turciei și Iranului de a își proteja aliații din zona disputată de Erevan și Baku.

Finalitatea fiind instituirea și activarea unei forțe de menținere a păcii în zonă, Rusia trimițînd acolo circa 1600 de militari.

Dar fotografiile realizate din satelit au arătat că la punctele de control rusești există dispuși și militari turci, aceștia fiind încartiruiți în locații similare cu cele moderne în care Ministerul rus al Apărării a decis să îi cazeze pe pacificatorii ruși, ce au mandat, la nevoie, să impună menținerea pe pozițiile convenite, a trupelor celor două țări ex-sovietice.

Cum este privită azi, de la Bruxelles, Marea Neagră? Ca o regiune vitală pentru NATO - a afirmat generalul Breedlove - aliații fiind interesați de menținerea libertății de navigație în zonă.

Din punctul său de vedere, atât Alianța Nord-Atlantică, în general, cât și Statele Unite, în mod special, au înaintat pe calea menită a anihila, în viitor, zonele de acces interzis, din nordul Mării Negre. Asta și pentru că armatele țărilor interesate de eliminarea interdicțiilor actuale au capacități de a răspunde acestora de o manieră eficientă.

Philip M. Breedlove a evidențiat contribuția altor trei state aliate la întărirea poliției aeriene în spațiul național al României.

În același timp, Statele Unite ale Americii, prin trimiterea de drone la baza aeriană de la Câmpia Turzii au generat la sediul NATO, de la Mons, interogația: cum vor fi folosite informațiile furnizate de avioanele fără pilot - despre dinamica navelor și avioanelor militare ale statelor riverane la Marea Neagră -, de structurile de comandă ale NATO?

Este un moment în care trebuie analizate cu atenție capacitățile statelor aliate, precum Turcia, România și Bulgaria, de a face față unor posibile situații de criză viitoare.

Și rămâne dilema: organismele militare ale aliaților de la Marea Neagră vor opta pentru modernizarea tehnicilor lor de luptă, sau vor prefera înzestrarea cu noi mijloace de luptă, cu performanțe superioare?

Generalul Breedlove a mai semnalat participanților la video conferință necesitatea focalizării forțelor aliate pe interoperabilitatea lor reală.

Memorabilă a fost confesiunea fostului SACEUR: "Pentru mine adevăratul Eurofighter a fost F-16 Fighting Falcon." Fără interoperabilitate și fără capacitatea de adaptare la realitatea câmpului de luptă, cu schimbările care se impun, obiectivele strategice nu pot fi atinse.

Chiar dacă instruirea aliaților este costisitoare, pregătirea militarilor trebuie să se facă prin antrenamente adecvate, exerciții corespunzătoare viitoarelor misiuni și prin menținerea unei mobilități ce asigură victoria.

Fiind întrebat ce părere are despre utilitatea unei strategii aliate pentru Marea Neagră, Philip M. Breedlove și-a exprimat speranța că administrația președintelui Joe Biden va prelua ideea de strategie dezirabilă pentru acest areal maritim și zona limitrofă.

Referitor la anumite convulsii ale Turciei, generalul american a recunoscut că trăim într-un timp al provocărilor, în ceea ce privește această țară, dar, mai presus de toate, aliații nu pot avea o viziune de ansamblu, la granița de est a NATO, fără contribuția Republicii Turcia.

"Sunt multe probleme - cum este cea generată de opțiunea pentru dotarea armatei turce cu sistemul rusesc S-400 Triumf -, dar pot fi rezolvate de oameni inteligenți. Eu cred că vom trece peste problemele cu Turcia. " a mai precizat Breedlove.

Răspunzând la interogația vizând dotările cu o anumită tehnică de luptă a Armatei României, generalul Breedlove a menționat că una din lecțiile învățate, pe vremea când exercita funcția de SACEUR, la Mons, este aceea de a nu spune unui guvern aliat ce anume să cumpere.

"M-am întâlnit de trei ori cu ministrul Ciucă, în diferite posturi oficiale ale sale. Este un om foarte inteligent. Am încredere - a afirmat generalul Breedlove - că în calitatea sa de ministru al apărării a luat decizii bune. Sunt mândru de munca ministrului Ciucă, pentru a îmbunătăți dotarea armatei române."

În general, statele aliate trebuie să acorde atenție prioritizării în dotarea forțelor lor armate, a atenționat generalul american.

În ce mă privește am adresat două întrebări lui Philip M. Breedlove.

Prima a fost scurtă, dar necesară:

"În următorii ani, NATO poate avea parte de o surprindere strategică în Marea Neagră?"

Elegant și nuanțat, fostul SACEUR a replicat: "Există două răspunsuri posibile. Unul concis: DA! Și altul lung, pornind de la realitatea că în anul 2014, ocuparea militară a peninsulei Crimeea a surprins Alianța Nord-Atlantică. După cum, ulterior, NATO - care credea că armata rusă face îndelungate manevre militare - a fost luat prin surprindere de proclamarea republicilor separatiste, în Donbas" cu sprijinul evident al profesioniștilor militari ruși trimiși acolo de Moscova.

Pentru a evita critici îndreptate spre terți, Breedlove a preferat să se refere doar la țara sa, SUA, apreciind că dacă pe timpul existenței Tratatului de la Varșovia, atenția era îndreptată, de agenții operativi americani, spre intențiile Moscovei, în statele socialiste și la vest de acestea, după căderea Zidului Berlinului, atenția serviciilor de informații americane s-a îndreptat spre Afganistan, talibani, Irak, ISIS, așa că, da, în primăvara anului 2014 surpriza strategică a fost percepută ca atare la Bruxelles și la Washington D.C.

Ferm, generalul (ret.) Philip M. Breedlove a afirmat că pentru Rusia a devenit o practică utilizarea forțelor sale terestre, pentru schimbarea frontierelor recunoscute pe plan internațional.

Din contactele sale cu importanți oficiali militari de la NATO, fostul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa a tras concluzia că la Mons se înțeleg acum provocările trecute, prezente și posibile în viitor, la Marea Neagră.

Există un angajament clar al oficialilor Alianței, pentru monitorizarea acestei regiuni, pentru a acționa corespunzător în situații ce pot dinamita securitatea zonală.

A doua întrebare pe care am adresat-o generalului Breedlove a pornit de la reamintirea prezenței unor trupe rusești în Transnistria, un teritoriu care este oficial parte a Republicii Moldova, care are opțiuni cunoscute de apropiere de Uniunea Europeană și există un parteneriat special între armata dintre Prut și Nistru și cea americană:"Ce părere aveți despre această situație?"

Replica a venit prompt: "Națiunile suverane au dreptul să decidă cu cine să aibă o relație, de pildă cu UE și NATO. Republica Moldova are dreptul de a decide cu cine să se asocieze în viitor. NATO nu spune ce țară să adere sau nu la Alianță. Statele suverane decid dacă vor să devină membre ale NATO. Rusia nu are drept de veto, dacă Republica Moldova vrea să intre în NATO."

Breedlove a reamintit actualitatea articolului 3, din Tratatul Atlanticului de Nord, din 04.04.1949: "Pentru atingerea într-un mod cât mai eficient a obiectivelor acestui tratat, părțile, acționând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace și prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu și eficace, își vor menține și vor dezvolta capacitatea individuală și pe cea colectivă de a rezista unui atac armat."

Cu alte cuvinte, statele aliate sunt obligate să investească în defensiva națională. Iar Alianța este una politică și militară, fiind bazată pe valori la care toate țările membre achiesează.

Rămâne ca, în mod firesc, conducerea politică a NATO să reflecteze la necesitatea unui cod de conduită a tuturor aliaților.

Este adevărat că un cod clar de conduită - agresivă - are statul rus, cel obișnuit, cum afirma generalul (ret.) Philip M. Breedlove, ca să schimbe frontierele prin recurs repetat la manu militari.

Repetat și deloc descurajat de declarațiile diplomatice, atent formulate la Berlin și Paris.

Noroc că actualul Comandant Suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul american Tod Wolters a declarat operațional centrul NATO pentru conducerea de la sol, la distanță, a avioanelor fără pilot menite a vizualiza ceea ce se întâmplă, din punct de vedere militar, în jurul granițelor Alianței. Inclusiv în Marea Neagră.

Marea marcată încă, pe litoralul său nordic, de gheață (geopolitică) la mal.