Actualitate

Trei moldovence nu au fost lăsate să intre în Franța. Precizările Consulatului

Trei cetățene ale Republicii Moldova au primit refuz de intrare în Franța, pe Aeroportul din Nisa, după ce nu au prezentat documentele necesare pentru a confirma condițiile de ședere. Consulatul General al Republicii Moldova la Nisa precizează că femeile dețineau pașapoarte valabile, însă nu au prezentat dovada cazării, asigurarea medicală de călătorie și biletele de retur.

Potrivit Consulatului, reprezentantul instituției a luat legătura cu rudele celor trei femei și a discutat cu reprezentanții poliției franceze de frontieră din aeroport.

În prezent, cetățenele moldovene se află în zona de așteptare a aeroportului, până la organizarea cursei de retur spre Republica Moldova. Pe durata aflării în aeroport, acestea beneficiază de hrană, cazare și, după caz, de asistență medicală.

Consulatul subliniază că situația nu reprezintă o interdicție de a călători în Franța în viitor. Este vorba despre un refuz de intrare dispus în cadrul controlului de frontieră, ca urmare a neprezentării documentelor justificative necesare.

Instituția amintește că regulile de intrare în Franța și lista documentelor necesare au fost comunicate în repetate rânduri pe canalele oficiale ale Ambasadei Republicii Moldova în Franța și ale Consulatului General de la Nisa.

„La trecerea frontierei, responsabilitatea de a deține documentele necesare revine fiecărui călător”, precizează Consulatul.

Totodată, instituția subliniază că decizia privind admiterea pe teritoriul Franței aparține exclusiv autorităților franceze competente, în conformitate cu legislația aplicabilă.

În acest context, Consulatul recomandă cetățenilor Republicii Moldova să verifice înainte de călătorie condițiile de intrare și documentele necesare și să utilizeze informațiile publicate de sursele oficiale ale Ambasadei Republicii Moldova în Franța și ale Consulatului General al Republicii Moldova la Nisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *