Ei bine, iată că timpul a demonstrat că tinerii ăia care treceau pe la sfârşitul anilor optzeci pe la aceste cafenele pentru a sta la o cafea în compania altor tineri de vârsta lor şi a dezbate idei politice sau estetice nu şi-au irosit în zadar timpul. Ba mai mult decât atât, nu am exagera deloc dacă am spune că anume tinerii ăia care-şi beau ore întregi cafeaua la Fulguşor şi Moldova (Roman Mihăieş, Alexandru Tănase, Sandu Vasilache, Sergiu Prodan, Andrei Sochircă, Gheorghe Erizanu, Emilian Galaicu-Păun, Corneliu Rusnac, Radu Benea sau Petru Negură) au reuşit, în timp, să devină mesagerii schimbării politice şi culturale în R. Moldova. În acea epocă, însă, ei erau percepuţi în alte culori, cu mult mai întunecate (nu pot nici azi să uit cum au fost înnegriţi într-un articol apărut în Tinerimea Moldovei). Pe atunci cei buni erau tinerii care nu treceau pe la Moldova şi Fulguşor şi îşi rodeau turul pantalonilor stând cuminţi la orele de comunism ştiinţific sau de instruire militară. Cei buni erau cei care visau să facă carieră în sindicat, în organizaţii comsomoliste sau partinice, la facultate sau te miri pe unde, adică cei care nu chiuleau de la ore pentru a merge la o cafea la Moldova sau la Fulguşor. Să-i lăsăm, însă, în plata Domnului pe carierişti ca să întoarcă foaia cum vor şi să ne întoarcem la acei tineri nebuni şi frumoşi de la sfârşitul anilor optzeci care, pentru a asculta sau a emite o idee nouă, erau gata să-şi rişte cariera sau… locul din cămin. Toate drumurile din acele vremuri treceau pe la Fulguşor şi Moldova. Acolo, puteai găsi oricând pe cineva gata să-ţi recomande o carte interesantă sau gata să iasă în stradă pentru a protesta contra regimului sovietic. În acea epocă, oamenii nu-şi scriau e-mailuri şi nu-şi dădeau telefoane, pentru că exista Moldova şi Fulguşor, care gemeau de anarhişti, revoluţionari, genii neînţelese, curve, securişti, pictori, poeţi sau oameni de mare curaj estetic şi politic. Între o cafea şi alta aceştia mergeau la mitinguri, demonstraţii şi greve ale foamei. Între o cafea şi alta puneau bazele viitorului teatru „Eugene Ionesco” sau ale viitoarelor lor opere literare. Dacă nu ar fi existat această generaţie, pe care foarte mulţi azi o numesc generaţia Fulguşor şi Moldova, nu cred că ar mai fi putut să apară vreodată Cenaclul Mateevici, şi, ulterior, Mişcarea de eliberare naţională sau s-ar fi putut produce marea schimbare de pe 7 aprilie.
Nu e vorbă, ulterior, unii dintre acei tineri minunaţi şi iresponsabili s-au îmburghezit pe baza ideii de schimbare şi au devenit oameni de afaceri sau politicieni, uitând de unde au pornit la drum şi cu ce scop. Cei mai mulţi, însă, au rămas şi mai departe pe baricade, chiar şi dacă cele două cafenele nu mai există de mult.
Într-o vreme m-am întrebat oare de ce au fost lichidate?
Răspunsul îl ştie toată lumea şi nu am să vă mai plictisesc înşirând aceleaşi banalităţi. Ceea ce ţin însă să spun e că fiecare timp îşi are cafenelele sale. Fulguşor şi Moldova au fost cafenelele generaţiei noastre şi ale acelei perioade istorice când se sfârşea o lume şi se năştea alta.
Sau, cu alte cuvinte, generaţia noastră a avut şansa de a-şi avea cafenelele sale şi de a se forma în atmosfera incendiară şi emulativă a acestora.
Dragi prieteni de la Fulguşor şi Moldova, eu vă doresc la MULŢI ANI, oriunde aţi fi acum în lume şi orice aţi face. Sunt lucruri care, vă asigur, pur şi simplu nu se pot uita niciodată!!!
