Şi primul om pe care l-a păcălit, am fost chiar eu, cea care a ţinut să-i ia acest interviu. Pentru că în momentul în care îi admiram operele fotografice pe nişte site-uri internaţionale din Internet, cu gândul că „nasc şi la Moldova talente!”, nici prin minte nu-mi trecea că o cunoşteam pe Geta Bagheta încă de pe când era de o şchioapă şi se plimba prin parc cu părinţii ei – artiştii plastici Gheorghe şi Dorina Vrabie…
– Dragă Geta, de ce te ascunzi după acest pseudonim frumos?
– Nu mă ascund. Numele meu este Georgeta-Anastasia Vrabie. Dar îmi place acest pseudonim, deoarece e scurt, rimează și e ușor de memorat. Mai şi produce uneori zâmbete pe feţele oamenilor. În copilărie am fost și Geta Racheta, și Geta Bicicleta. Dar Geta Bagheta mi se pare cel mai potrivit, pentru că lasă loc de magie în jurul meu. Ar mai fi şi alte argumente. Mi-am luat pseudonim, fiindcă nu vreau să fiu privită în societate doar ca „fiica maestrului Gheorghe Vrabie”… Vreau să mă afirm prin ceea ce sunt eu.
– Te simţi dezavantajată de faptul că te-ai născut într-o familie de pictori renumiţi?
– Dimpotrivă, acest lucru este un mare dar, care mi-a marcat pozitiv viața. Tot ce vedeam că fac părinții, am vrut să fac și eu. Am parte de o bibliotecă enormă, cu o mulțime de albume de artă, toate adunate cu grijă de către tatăl meu de-a lungul vieții. El mereu a spus că asta este moștenirea mea cea mai de preț. Sincer, nu am văzut până acum niciun om să aibă atâtea cărți în casă. Dezavantajul ar fi atitudinea negativă a unor oameni față de mine atunci când află a cui fiică sunt. M-am lovit adesea de situații în care până şi unii profesori nu credeau că lucrările mele îmi aparţin, insinuând că ar fi pictate de tata sau mama…
– Ești studentă în anul III la pictură, dar faci progrese uimitoare în fotografie. Care e vocaţia ta?
– Când studiam designul vestimentar la colegiu, visam să ajung un designer celebru. Din acea perioadă păstrez acasă sute de mii de desene cu modele (figuri feminine) și îmbrăcămintea lor, niciunul din ele nu se repetă. M-am apucat apoi de machiaj, care este tot un fel de pictură, şi aici e necesar să combini culorile. Cam tot pe atunci am simțit o mare atracție față de fotografie. Tind să cred că mi s-a transmis această pasiune de la bunelul meu, tatăl mamei – Alexandru Cojocaru. Eh, până am ajuns să îmi cumpăr propriul aparat de fotografiat, am tot umblat cu împrumutatul. Deja dorința era atât de mare, încât vedeam acel aparat zi și noapte în fața ochilor și mi-am zis: „Vreau cât mai curând să îmi procur ultimul model apărut pe piață, oricât ar costa”. Evident, îmi dădeam seama că e mai complicat și va dura ceva timp, dar nu era imposibil! Așa că în câteva luni am strâns bani şi în septembrie 2011 am mers la Odesa, unde am pus mâna pe ultimul model apărut atunci. Eram cea mai fericită din lume!
– Fotografia e o formă de a te afirma mai uşor?
– Eu cred că e o chemare interioară a mea către frumos. Când în lume este atâta urâțenie și negativism, simt nevoia să scot la iveală frumusețea care se află printre noi, dar pe care nu o observăm. Îmi plac fețele oamenilor, expresiile lor îmi fură ochii. Am o satisfacție deosebită când văd cât de fericită e persoana, când după ce îi fac o serie de poze, se privește dintr-o parte și zice: „Ia uite! Da` eu chiar îs frumușică!”, la care eu le răspund: „Păi, în pozele mele nu ai cum să nu fii cea mai frumoasă!”. Eu caut frumosul în om. Și vreau să îl vadă și cei de alături, să învețe să se iubească pe sine.
– Câte like-uri ai adunat în lumea virtuală?
– Când aveam activat profilul personal de Facebook, aveam mult mai multe like-uri, datorită celor peste 3500 de prieteni, de la care primeam la o poză, timp de cinci minute, uneori și peste 250 de like-uri. Dar la pagina oficială de Facebook, cu fotografia: Geta Bagheta Photography, a trebuit să încep totul de la zero. Am creat-o recent, vreo trei luni în urmă, și am adunat peste 600 de like-uri. Datorită Internetului, unde îmi postam pozele, am început să primesc comenzi. De la picturi, la logouri, design pentru site-uri, machiaje, chiar și desene pentru tatuaje. Deja de doi ani, lucrez la o firmă (nu îi pot da numele), care creează aplicații pentru smartphones.
– Ce spun părinţii despre creaţiile tale?
– Mama vede cel mai des pozele pe care le fac. Ei îi place tot ce fac și mă susține! Tata nu prea are timp de creaţiile mele, singurul cuvânt pe care îl spune când le vede este: „Fantastic!!!”. Nu am auzit critici din partea lor, doar susținere! Atmosfera din familie este una liniștită. Mie îmi place că noi suntem diferiți și fiecare are un punct forte în ceea ce și-a ales să facă.
– Zici că ai renunțat la Facebook? Ce ai câștigat și ce ai pierdut?
– Așa am simțit că trebuie să fac. Să ai peste 3500 de prieteni virtuali, dar să nu-i cunoşti nici pe 80 la sută din ei, mi se pare hilar. Ca să nu mai zic că trebuie să citeşti tot felul de nimicuri și chestii neconstructive, care te plictisesc și îți răpesc timpul în care ai putea face altceva mai bun. Am câștigat foarte mult timp liber, pe care îl folosesc mult mai creativ. Facebook-ul e o mare iluzie, el îţi poate ţine de urât, dar te costă prea scump – timpul pierdut nu-l mai poţi întoarce. Nu cred că mai revin vreodată la el, deși este un loc foarte bun pentru publicitate.
– Ce profesori au grijă de tine la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, ca să ajungi un bun artist plastic?
– Profesoara mea, cu care am cele mai multe ore de pictură, este doamna Eleonora Barbas-Brigalda. Ea ține foarte mult la noi și ne învață cu grijă să ne perfecționăm. La anul I am avut mare noroc de doamna Elena Samburic. Glumeață, exigentă, serioasă. Ea a cerut cel mai mult de la noi, ne-a pus să muncim. Lucrările mele preferate le-am executat la orele ei. Le-am expus pe perete, acasă. Recent a venit la noi un colecționar de artă din Moscova, să procure niște gravuri de-ale lui tata. Însă când a văzut lucrarea din bucătărie, pe care am pictat-o la orele doamnei Samburic, a rămas fascinat. Domnul Teodor Macari este curatorul nostru și am învățat de la el secrete în pictura cu acuarelă. Domnul Adrian Cucereavîi, profesorul meu de desen și de arta foto, este o inepuizabilă sursă de informație, mai ales în ale fotografiei. De la dumnealui am aflat multe secrete și am primit diverse sfaturi bune în legătură cu tot ceea ce fac în prezent.
– Ce cărţi citești? Ai valorificat întreaga bibliotecă a dlui Vrabie?!
– Mi-ar trebui ani de zile ca măcar să răsfoiesc cărțile din biblioteca tatălui meu. Cel mai des am pus mâna pe albumele de artă cu imagini mari, colorate, interesante, ale multor pictori din toate timpurile. Mă atrag cărţile care îmi dau o stare de liniște și care îmi dezvoltă spiritul, conștiința… Recent, am terminat de citit cartea lui Joseph Murphy Puterea extraordinară a subconştientului tău… Și primele două cărți ale lui Luule Viilma – Alungă răul din tine. Au fost ca un balsam pentru mine…
– Spune-ne câteva gânduri interesante din aceste cărţi…
– Am învățat că nu există om rău sau om bun. Există pur și simplu Omul. Și fiecare are posibilitatea de a deveni Om. Că noi suntem ceea ce gândim. Gândul este energie. Totul în viață se întâmplă după modul în care ne organizăm gândurile. Un om care gândește corect, în primul rând, îşi aranjează propria viață, nu dă vina pe alții pentru insuccesele sale. Când oamenii vor învăța să ierte şi vor putea iubi, atunci vor fi sănătoși și vor avea succese în tot ce și-au propus.
– Cine sunt prietenii tăi cei mai buni?
– Îi știu cine sunt, nu e nevoie de nume. Dar cea mai bună prietenă a mea este – MAMA. Ea mă cunoaște cel mai bine. Am învățat de la ea tot ce ține de comportament, gândire. Nici cea mai bună prietenă nu va fi ca mama, nu îți va da sfaturile potrivite. Oricum, mame sunt de tot felul, dar eu am avut noroc de cea mai bună mamă din lume.
– Mulți tineri nu-şi văd viitorul în R. Moldova. Tu ce crezi despre asta?
– Dacă vrei tare-tare, găsești și în Moldova de lucru, poţi face ceea ce îți place, chiar poţi câştiga şi bani. Evident, peste hotare poate se câştigă mai bine, dar acolo și cerințele de trai sunt mai mari și până la urmă tot ajungi la concluzia că nu prea îți ajung bani. Plus la toate, porți mereu în tine acel sentiment dureros al dorului de casă. Pentru ce să alegi suferința, când poți să te bucuri de ce ai la tine acasă, înconjurat de cei dragi?
– Ce-ţi place şi ce nu îţi place la generaţia ta?
– Generația mea este mult mai ingenioasă, creativă și inteligentă decât pare. Dar, din păcate, mulți tineri sunt lipsiți de principii, valori morale și spirituale, de aici venind și lipsa voinței, lenea, insuccesul. Nu vor să facă nimic, fiindcă li s-a băgat de ani de zile în cap că nu e posibil nimic de făcut în țara asta. Ba eu aş spune: Totul este posibil! Nu există nimic imposibil. Trebuie doar să vrei. Și dacă VREI tare, atunci se împlinește.
– Numeşte trei lucruri pe care ai vrea să ţi le împlinească Peştişorul de aur, dacă l-ai prinde şi te-ar ruga să-i dai drumul în apă…
– 1. Să devină lumea mai bună, mai luminoasă, mai iubitoare. 2. Să fie cei din familia mea – tata, mama, sora, fratele – sănătoși. 3. Să fim fericiți – eu și sufletul meu pereche, ca un tot întreg. La fel și toată lumea.
(Timpul Suplimentul Femeia)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
