Actualitate

George Damian: Kievul are de ales între retragere și sacrificiu în Donbas

Ziua 104 a războiului din Ucraina

  1. Continuă luptele în Severodonețk, conform surselor ucrainene se duc lupte de stradă, sursele ruse susțin că orașul se află sub controlul forețelor ruse și ucrainenii ar controla doar zona industrială. Pentru șoseaua Bahmut-Lisiceansk-Severodonețk se duc lupte în localitățile Nagornoie și Berestovoie – în imediata apropiere a jumătății șoselei (luptele semnalate anterior se duceau în localități aflate la 10-20 km de șosea). Blocarea acestei șosele ar lipsi trupele ucrainene din Lisiceansk și Severodonețk de principala rută de aprovizionare.
  2. În Sviatogorsk rușii ar putea câștiga un cap de pod peste râul Doneț, ceva ce încearcă să obțină de câteva săptămâni. Partea de pe malul stâng al Donețului se găsește sub controlul rușilor, dar se pare că au reușit să treacă râul și să se instaleze în zona mănăstirii Sviatogorsk. Primarul din Sviatogorsk Vladimir Bandura ar fi trecut de partea forțelor ruse, conform unui clip în care acuză ucrainenii că au bombardat mănăstirea.
  3. Semnalele contradictorii de la Kiev indică existența unei dezbateri la vârf cu privire la strategia de urmat în Donbas în condițiile avansului lent dar sigur al ofensivei ruse: retragerea și salvarea trupelor care riscă să fie încercuite sau continuarea luptelor până în ultimul moment pentru a provoca cât mai multe pagube rușilor. Consilierul prezidențial Arestovici a declarat că urmează să înceapă asediul orașului Slaviansk și că trupele ucrainene de pe malul stâng al Donețului vor fi silite să se retragă pe malul drept, de asemenea ar urma să se formeze un „buzunar” în care să fie blocate trupele ucrainene din zona Bahmut-Lisiceansk-Severodonețk. „Ei (rușii) avansează acolo, nu-i putem opri. Se mișcă încet, dar se mișcă” a declarat Arestovici. Alt consilier al lui Zelensky, Mihail Podoleak a afirmat că trupele ucrainene trebuie să reziste cât mai mult și să provoace pierderi cât mai mari trupelor ruse până când vor ajunge armele grele din Occident. Peste trei sferturi dintre civilii din Slaviansk au fost evacuați deja, în oraș au mai rămas cam 24.000 de locuitori.
  4. În regiunea Zaporojie rușii au reluat ofensiva în zonele Oreahovo și Gulieapol, ținta fiind ocuparea orașului Zaporojie, capitala regiunii. Administrația colaboraționistă instalată de trupele ruse susține organizarea unui referendum în regiune, însă după ocuparea capitalei regiunii.
  5. Bloggerul ucrainean Evgheni Karas a publicat zilele trecute un clip cu doborârea unui avion de vânătoare în regiunea Oreahovo, despre care a spus că ar fi un avion rusesc. Ieri Karas a revenit asupra relatării sale: în urma verificărilor avionul s-a dovedit a fi ucrainean, clipul i-a fost dat lui Karas de surse militare ucrainene care i-au spus că era rusesc.
  6. În regiunea Herson rușii au început să atace satele eliberate zilele trecute de armata ucraineană.
  7. În Belarus au început pregătiri pentru trecerea armatei la starea de război, inclusiv creșterea numărului de militari de la 60.000 la 80.000.
  8. Ziarul rus Izvestia a anunțat ieri citând surse anonime că Rusia nu va discuta cu Kievul statutul regiunilor Herson și Zaporojie ocupate în urma actualului război în cazul în care vor fi reluate negocierile directe. De asemenea Izvestia afirmă că pentru Moscova chestiunea Crimeei și Donbasului este închisă.
  9. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a reunit pentru a analiza decizia de desprindere a episcopiilor sale din Ucraina. Sinodul a avertizat că măsura aceasta poate duce la o nouă schismă, Patriarhia de la Moscova a luat în subordonare directă episcopiile din Crimeea pe care le-a reunit într-o mitropolie sub conducerea episcopului Lazăr din Simferopol (care s-a pronunțat împotriva deciziei de desprindere a episcopiilor ucrainene de sub Patriarhia Moscovei). Se pare că aceasta va fi strategia Patriarhiei Moscovei față de desprinderea bisericii din Ucraina, crearea de noi ierarhii supuse direct patriarhului Chiril.
  10. Tancurile Leopard 2 promise Ucrainei de Spania nu vor ajunge prea curând pe front, Madridul are nevoie de permisiunea Berlinului pentru a putea trimite aceste tancuri de fabricație germană în Ucraina. Nici acum nu au ajuns în Ucraina cele 5.000 de căști promise de ministra germană a Apărării Christina Lambrecht în luna ianuarie a acestui an, conform consilierului prezidențial Arestovici.
  11. Armata a 35-a de arme combinate a Rusiei nu a fost integral distrusă în luptele din zona Izium. Informația inițială despre distrugerea Armatei a 35-a a venit de la un apropiat al lui Igor Girkin (Strelkov), un ofițer GRU din Donbas care critică încetineala ofensivei ruse din Ucraina. În realitate unitățile Armatei a 35-a sunt active în continuare în zona Izium.
  12. Ucraina intenționează să refuze intrarea în țară a jurnalistei ruse Marina Ovsiannikova, care lucrează în prezent pentru publicația germană Die Welt. În urma unui val de critici foarte dure la adresa sa Ovsiannikova a declarat că va reveni la numele său de fată Tkaciuk.

George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *