George Damian: Nu sunt surprins de valul de ură de la Chișinău dezlănțuit împotriva tentativei de retrocedare a unei clădiri către Mitropolia Basarabiei

Eu unul nu sunt surprins de valul de ură de la Chișinău dezlănțuit împotriva tentativei de retrocedare a unei clădiri către Mitropolia Basarabiei. Știți cum se zice: îi poți scoate pe moldoveni din Uniunea Sovietică, dar mai greu de scos Uniunea Sovietică din (unii) moldoveni.

Îmi amintesc de un sat din sudul Basarabiei unde în anul 2012 ruinele bisericii stăteau acoperite de iarbă, fusese demolată prin 1968 de oameni din sat și nimeni nu s-a grăbit s-o refacă. Sau îmi amintesc de fundația crucii din Dealul Epurenilor, o cruce ridicată în cinstea eroilor români din Al Doilea Război Mondial, trasă la pământ de oamenii din sat ca să-și arate vrednicia față de stăpânii sovietici. Prin 2006 soclul încă exista, săpat de jur împrejur – încercaseră să-l smulgă din pământ, să piară orice urmă a soldaților români care au murit acolo, dar nu reușiseră. Încă mai trăiau în sat câțiva din eroii care dărâmaseră troița asta.

Și-mi place să văd oameni care toată viața lor au fost sprijiniți din România, să văd cum postează pe FB că au succes la București pentru ca în următoarea postare să facă clăbuci la gură împotriva Mitropoliei Basarabiei și Bisericii Ortodoxe Române. „Oamenii de cultură” de la Chișinău, finanțați decenii la rândul din bugetul României care caută argumente care mai de care împotriva retrocedării unei clădiri către Mitropolia Basarabiei. Și cum vă spuneam, nu sunt surprins, este bine că e așa: povestea asta este o hârtie de turnesol, un reactiv care developează adevărata atitudine de la Chișinău față de România. Cu cât zbiară mai tare cu atât sper să-i audă mai multă lume la București și să se lămurească mai bine lucrurile. (Între timp nu pot să nu mă întreb cine va fi primul ziaristo-analist de la București care să scrie un articol împotriva acestei retrocedări? Să fie un băiat venit de la Chișinău să facă carieră la București sau primește ordin vreun băștinaș?)

Am avut cu câțiva ani în urmă o discuție cu o bătrână dintr-un sat din Basarabia, deportată în copilărie și revenită acasă. Familia ei a fost denunțată la sovietici de un vecin care le voia casa, ei s-au dus să culeagă banane din brazi, vecinul s-a mutat în casa lor. Când s-au întors au luat-o de la zero, și-au făcut o altă casă și au încercat să-și ducă traiul. Vecinul denunțător a rămas în casa lor, fără nici un regret. Aici este esența problemei. Bătrâna ar fi vrut înapoi casa părintească, dar cum s-o ia? Cine ar îndrăzni la Chișinău să dea o lege care să îndrepte toate furturile sovietice? Cei care au beneficiat și beneficiază de pe urma acestor furturi?

Ce vedem acum e un spectacol trist, dar necesar. Chiar avem nevoie să înțelegem cum ne văd băieții și fetele de la Chișinău. Un ultim gând: știe cineva dacă și cum a fost plătit curentul electric românesc livrat lunile trecute în Republica Moldova? (Curentul electric livrat între 1999-2001 nu a mai fost achitat până în ziua de azi, nu m-aș mira să avem și acum exact aceeași situație).