Actualitate

Germania și Franța sunt aproape de un acord ce privește reforma zonei euro

După o ultimă rundă de negocieri cu omologul său german Olaf Scholz, desfăşurată la Hamburg, Le Maire a precizat în reţeaua Twitter că decizia ar putea fi luată marţi, la întâlnirea de la Berlin dintre preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Potrivit ministrului franceze, au mai rămas de stabilit ‘două sau trei puncte importante’, bine delimitate.

AFP reaminteşte că Germania a avut reticenţe faţă de propunerile de reformă lansate anul trecut de Macron; potrivit agenţiei, Berlinul se teme că va suporta costurile pentru alte ţări.

Ultimele luări de poziţie ale celor două guverne arată însă că este posibil un acord privind crearea unui buget de investiţii pentru zona euro.

De asemenea, se aşteaptă o extindere a atribuţiilor Mecanismului European de Stabilitate, care ar putea acorda împrumuturi ţărilor care se confruntă cu crize provocate de factori externi – un exemplu fiind cel al Irlandei, afectate de retragerea Regatului Unit din UE. Nu se va ajunge, probabil, la Fondul Monetar European dorit de Germania, apreciază presa germană preluată de AFP, deoarece Franţa preferă să evite o concurenţă cu FMI. Pe de altă parte, Germania a respins ideea unui ministru de finanţe al zonei euro.

Există divergenţe şi în privinţa uniunii bancare – Parisul doreşte crearea imediată a unei garanţii comune pentru depunerilor tuturor clienţilor din zona euro, în timp ce Berlinul insistă ca mai întâi să se ia măsuri de consolidare a situaţiei băncilor la nivel naţional.

Sursa: Agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *