– Domnule Erizanu, cine a lansat ideea organizării Zilelor Literaturii Române în RM?
– Ideea aparţine scriitorului Vasile Ernu, originar din Basarabia, stabilit de mai mulţi ani cu traiul în România. Prima ediţie s-a desfăşurat anul trecut, pe 17-19 mai. După mine, este important ca ideea să aibă continuitate. Mă bucur mult că invitaţii din acest an sunt de acelaşi calibru ca şi cei din 2010.
– Cine sunt ei?
– Victor Rebengiuc, invitat special, care vine cu spectacolul „Legenda Marelui Inchizitor” după „Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski; Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi în viaţă, laureat al Premiului Naţional „Mihai Eminescu”. Un poet interesant este Ion Mureşan, pe care Al. Cistelecan îl consideră unul dintre cei mai remarcabili din generaţia anilor ’80. Ultimul său volum de versuri – „cartea Alcool” – a intrat în toate topurile de poezie. De asemenea, va fi prezent Radu Pavel Gheo, cu ultimul său roman „Noapte bună, copii”, care a luat Premiul Naţional pentru proză al „Ziarului de cultură” din Iaşi, precum şi Cristian Teodorescu, cu ultimul său roman „Medgidia, oraşul de apoi”, distins cu premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2009. Alt invitat important e Ion Vianu, al cărui roman „Amor inttellectualis” a fost declarat cartea anului 2010.
– Pe ce criterii sunt selectaţi invitaţii?
– Încercăm să adunăm scriitori de valoare şi ne dorim să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii, fiindcă, în afară de invitaţii din România, vor fi prezenţi scriitori din RM. Miercuri, evenimentele se vor desfăşura la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, iar joi şi vineri – la Chişinău, la Universitatea de Stat din Moldova şi la câteva licee. La 17.00 vor avea loc lecturi publice la Librăria din Centru, la 19.00 – la „Kira”s club” se vor desfăşura dezbateri publice, iar la 21.00 – spectacole. Caracteristica Zilelor Literaturii Române e că, de obicei, scriitorii de peste Prut vin în particular şi atunci evenimentele trec pe neobservate. Dar când aduci un detaşament întreg de personalităţi, manifestarea capătă o însemnătate deosebită şi impactul ei e mult mai mare.
– În 1995, aţi debutat cu volumul „Carte orange” – un (ne)obişnuit jurnal de călătorie pariziană, naiv şi sincer. De ce nu mai scrieţi?
– Probabil că sunt în situaţia unui scriitor german de la începutul secolului XX – deschizând o editură, acesta a fost nevoit să nu mai scrie… M-am lăsat şi eu de scris, în favoarea muncii editoriale.
– Noi vă dorim succes, dar şi să reveniţi la masa de scris!
