Ghimpu: Actualul Guvern trebuie păstrat, în caz contrar s-ar ajunge la haos în ţară
”Poziţia noastră – cei care au furat să fie găsiţi. Dacă nu se întâmplă, să fie eliberaţi din funcţie cei care au contribuţie la o anchetă pasivă sau nu doresc să fie găsiţi cei care au furat. Era clar că un astfel de furt nu poate fi rezolvat în trei luni. Noi cunoaştem deja cine au stat în prima linie şi au folosit aceste funcţii conştient sau inconştient. PL a acceptat să fie ridicată imunitatea, fiindcă Acordul AIE-3 nu prevede apărarea intereselor lui Ghimpu, Lupu şi Filat, ci a cetăţenilor” a declarat Mihai Ghimpu.
Referindu-se la moţiunea de cenzură depusă în Parlament, Mihai Ghimpu a afirmat că Fracţiunea PL nu o va susţine, pentru a nu crea instabilitate şi
haos în ţară. ”Rămâne să vedem ce se va întâmpla joi în Parlament, când se va dezbate această moţiune de cenzură. Deputaţii PL nu vor vota această
moţiune, pentru a nu permite să avem o situaţie de instabilitate, iar în Republica Moldova să domnească haosul. Demiterea Guvernului acum ar fi cea mai proastă situaţie pentru Republica Moldova, când aşteptăm să vină FMI, a mai spus Mihai Ghimpu.
Şedinţa Consiliului Republican a PL avut un format mai mare, la ea asistând şi primarii PL, consilierii raionali PL, membri ai Birourilor Teritoriale PL din
toate raioanele.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!