Politică

Guvernarea recidivează și mai tare, dând de înțeles că și alți deputați ar putea repeta soarta lui Gațcan

Jizdan s-a referit la foștii deputați PDM, care reprezintă mai mult de jumătate de fracțiune, care au părăsit partidul în semn de protest față de politicile acestuia și de conducerea formațiunii.

În contextul discuțiilor despre abuzurile și presiunile exercitate asupra lui Ștefan Gațcan, Jizdan le-a cerut foștilor deputați PDM să-și depună „și ei” mandatul, astfel, făcând aluzie la modul în care s-a procedat cu Gațcan și transmițându-le amenințări voalate că i-ar putea aștepta aceeași situație.

Ștefan Gațcan a fost supus unor presiuni enorme și amenințări de către deputații socialiști, după ce a anunțat că părăsește fracțiunea și aderă la grupul „Pro Moldova”. Joi, acesta a fost sechestrat într-un birou al parlamentului și impus să scrie cerere de depunerea mandatului, după care a dispărut mai multe ore. După ce grupul „Pro Moldova” a organizat un protest la președinție cerând eliberarea deputatului, acesta a transmis o înregistrare video în care spune că este în afara pericolului. Totuși, mai mulți politicieni susțin că înregistrarea a fost făcută, de asemenea, prin amenințare.

Grupul „Pro Moldova” a anunțat că va informa comunitatea diplomatică și organizațiile internaționale despre acest caz ieșit din comun. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *