Bună Dimineața

Guvernarea RM între bâlbâiala Ucrainei și mitingul din 3 noiembrie

Le-ar limpezi fiindcă am avea, față în față, două realități istorice, etnice, lingvistice, spirituale și culturale: trei state rusești (Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarusul) și două state românești (România şi R. Moldova) fiecare cu obțiunile lui. Să ne amintim în contexte de A. Soljenițîn care în 1991 în lucrarea sa „Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia”, îndemna conducerea Rusiei de atunci 1. „să anunțe fără preget și cu voce tare” dreptul celor 11 republici unionale de a se separa”, 2. dreptul Moldovei de a trece la România și 3. formrarea Uniunii ruse care i-ar include pe maloruși, velikoruși și belaruși (Ucraina, Federația Rusă și Belarus).

Forțele ostile parcursului european al R. Moldova își freacă mâinile de bucurie în speranța că „dezertarea” Ucrainei ar pune punct acestui parcurs. În mod obiectiv, refuzul Ucrainei de a semna Acordul de Asociere de la Vilnius nu ar trebui să oprească Moldova din drumul pe care s-a pornit. În definitiv, e dreptul suveran al Ucrainei de a decide. Dacă ucrainenii cred că vor fi mai fericiți în uniunea lui Putin, să le dorim să fie fericiți. Pe noi trebuie să ne preocupe agenda noastră, pornind de la convingerea că noi nu avem cale de întoarcere, că noi nu mai avem unde ne întoarce, deoarece acolo unde ne propun comuniștii să ne întoarcem, am mai fost.

Ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi acum e să realizăm că avem în față următtoarea realitate geopolitică, politică și socială: trei state rusești, cu interesele lor, pe alocuri ostile nouă, o Uniune Europeană și o România care ne susțin aspirațiile, o Moldovă nereformată cu o conducere cu suficiente „anticedente penale”, dar care ne asigură că e decisă să meargă pe calea europeană, o populație manipulată și mințită și o opoziție care lurcrează pentru cele trei state rusești.

În această situație Moldova are nevoie de reforme adevărate și de unitate internă. Reformele se mimează iar unitatea internă e „minată” nu numai de greșelile fostei guvernări, ci și de resentimentele și decepțiile unui important segment de populație. O veche înțelepciune spune: câinele, când vede lupul, uită să mai șchiopăteze. Această nu înseamnă că trebuie să uităm totul și susținem orbește actuala guvernare; aceasta înseamnă că noi, cetățenii R. Moldova, trebuie să CEREM de la actuala guvernare să nu se lase nici „sedusă”, nici șantajată de Putin, ci să-și onoreaze angajamentele luate față de noi și față de Europa la mitingul din 3 noiembrie a.c.
Sau mitingul acesta a avut alte obiective?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *