Criza

Guvernul Gavriliță va cheltui la anul peste 65 de miliarde de lei, iar deficitul va fi de 15 miliarde. Moldovenii vor sărăci pentru că inflația e mai mare decât creșterea economică

Totuși, pentru 2022 este planificată majorarea salariilor bugetarilor, alocarea banilor pentru compensarea parțială a tarifelor la gazele naturale, majorarea Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Ministrul finanțelor spune că bugetul pentru anul 2022 este unul orientat spre ocrotirea sănătății, spre susținerea mediului de afaceri și dezvoltare regională.

„Toată structura de impozitare a salariilor a rămas cea veche. Salariile vor fi majorate la toți, toată lumea din sectorul bugetar va beneficia de o creștere salarială din contul faptului că a crescut baza de referință.

Amintim că bugetarii și pensionarii reprezintă principalul grup de votanți din țară.

Potrivit proiectului legii bugetului de stat, aprobat în ședința de ieri a Guvernului, veniturile țării vor constitui în anul viitor 50,1 miliarde de lei și vor fi în creștere cu 9,2% față de anul curent, iar cheltuielile vor depăși suma de 65 miliarde de lei.

Ceea ce înseamnă un deficit bugetar de peste 15 miliarde de lei, aproape 1 miliard de dolari. Guvernul își propune să acopere acest deficit din surse externe și din privatizarea patrimoniului public.

Guvernul anticipează o creșterea economică de 4,8% anul viitor și o inflație de 6,9%, adică o scădere reală de 2.1%.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *