Ultima oră

Guvernul va susţine victimile de la 7 aprilie

În urma examinării cererilor depuse, Comisia a înaintat Cabinetului de miniştri spre examinare un set de acţiuni pentru a susţine persoanele civile şi poliţiştii care au suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. În particular, acestea se referă la alocarea unei indemnizaţii unice în cuantum ce urmează a fi stabilit de Guvern, acordarea asistenţei medicale necesare, alocarea bursei speciale de studii, acordarea asistenţei pentru eşalonarea sesiunii de restanţe, acordarea asistenţei pentru ridicarea restricţiilor la circulaţia peste hotare, alocarea spaţiilor adecvate pentru implementarea unui proiect de reabilitare psihologică, organizarea serviciilor de reabilitare sanatorială pentru persoanele civile şi poliţiştii care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Comisia specială pentru identificarea persoanelor civile şi poliţiştilor care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, pentru coordonarea şi elaborarea acţiunilor necesare pentru ajutorarea acestora, a fost creată prin dispoziţia Prim-ministrului Vladimir Filat la 15 aprilie 2010.

Sursa: MJ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *