Moldova

Igor Dodon – „oleaca jurist”: CC nu se poate pronunța asupra procedurilor din Parlament / Cum comentează Alexandru Tănase

PP Demnitate și Adevăr utilizează Curtea Constituțională a R.Moldova pe post de instrument politic. Declarația aparține președintelui în exercițiu, Igor Dodon, care spune că aceleași instrumente le-a folosit și fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

„Ei încearcă să utilizeze instrumentele pe care le utilizați și Vladimir Plahotniuc. Utilizează Curtea Constituțională ca instrument politic. Eu sper foarte mult că cei de la Curtea Constituțională nu se vor da implicați în tot ceea ce ține de luptele politice din Parlament. Este forul suprem legislativ care exprimă voința poporului”

Igor Dodon susține că CC se poate expune asupra proiectelor de legi care contravin prevederilor Constituției, dar nu și cu privire la procedurile de vot din legislativ.

„Atunci când sunt legi care contravin Constituției, este una, dar când începe să spună că Parlamentul avea voie sau nu avea dreptul conform procedurilor, procedurile le stabilește Parlamentul”, a adăugat Igor Dodon.

Alexandru Tănase: Legile adoptate într-un proces de legiferare viciat sunt neconsituționale

„Procedurile parlamentare de legiferare sunt prevăzute în Constituție, și dacă aceste proceduri sunt încălcate, procesul de legiferare este viciat, este absolut firesc ca legile adoptate cu încălcare sunt neconstituționale. Dacă ar fi să ascultăm ce spune Igor Dodon, ar rezulta ca Parlamentul poate face ce vrea el, poate adopta legi fără sa acumuleze voturile necesare, iar „Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra procedurilor din Parlament”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *