Iluminatorul Dodon
Dodon nu a obosit să-şi stopeze campania electorală, chiar dacă a pierdut primăria. Din contra, el e neobosit, ca un super-erou e în mai multe locuri în acelaşi timp, încercând să ne convingă că ar fi fost un super-primar, cu soluţii în toate buzunarele.
Igor Dodon vrea să fie „şi cu mândra, şi cu draga”, „şi cu boii în grajd, şi cu grâul în pod”, „şi cu cloşca, şi cu puii”; şi ar mai fi nişte expresii care i se potrivesc: „cu un ochi la slănină, cu altul la făină”. Împreună cu Zinaida Greceanîi şi cu Ion Ceban, Dodon blochează activitatea Consiliului municipal Chişinău, deşi n-au drept de vot, deşi sunt deputaţi. Dodon a rămas cu pata pusă pe Dorin Chirtoacă, de parcă acesta i-ar fi furat jucăriile, şi nu se poate împăca cu gândul că nu e primar. Chiar şi mottoul de pe blogul lui Dodon nu ţine de propria lui persoană, ci de aruncatul cu gunoi în liberali: „Liberalul este un individ care preferă să cheltuie banii care îi aparţin altuia”.
Dodon nu se limitează nici la numele lui, e prea puţin, aşa că după Fundaţia Soluţia, Dodon e asociat cu Campania naţională Iubesc Moldova şi Institutul de Modernizare a Moldovei. El „sticluieşte şi iluminează Moldova”, declarând că banii pentru acţiunile lui îi are din „donaţii, atât de la persoane fizice, cât şi de la persoane juridice”. Mai mult decât dubios, pentru că dacă Moldova e atât de săracă, încât oamenii n-au bani de „sticluit şi de iluminat”, atunci de unde găseşte Dodon persoane fizice sau juridice pentru a-i finanţa campaniile?
E o întrebare retorică, la care ar răspunde cu plăcere jurnaliştii de investigaţie. Chiar săptămâna trecută, Curtea Supremă de Justiţie a întors Moldovei Sanatoriul „Moldova” din Odesa, la ruperea căruia de stat a contribuit activ acelaşi Dodon. Probabil că „donaţiile” din campaniile lui Dodon sunt bani spălaţi din alte „acţiuni” de sărăcire a statului. Cu alte cuvinte, ni se ia lumina din faţa ochilor şi ni se pune în faţă un bec.
Oricum, Dodon e fericit. El găseşte soluţii la toate problemele. Şi ca un super-erou promite în stânga şi-n dreapta. Promite stadioane, curăţă „turnicile” de crengile copacilor răufăcători. Nu stă pe gânduri când promite. Ţi-l şi imaginezi pe Dodon în costumul lui Superman. Asta mă pune pe gânduri: ce n-ar putea Dodon? Gândiţi-vă şi voi, poate că îl rugăm pe Dodon ca iarna să nu fie geroasă, ca să se facă merele în aprilie?! Şi să-l mai rugăm să nu trimită „prin dvoruri”, aşa cum a promis, „echipe de voluntari” ce vor avea grijă de ordinea publică. Şi aşa oraşul s-a mai curăţat de gopnici, nu vrem alţii.
„Cu cât mai multe lovituri vor fi în politicianul Dodon, cu atât Dodon va fi mai tare, însă aceasta nu înseamnă că Dodon uită ce se întâmplă pe parcursul acestei perioade” – declară Igor Dodon despre el la persoana a treia, ca oamenii ce au tulburări psihopatologice. Poate cu asta l-a speriat pe Voronin, care l-a lăsat în ultimul timp în pace, deşi se gândea inclusiv să-l dea afară din partid?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!