Într-o ţară democratică, Vlad Filat era în faţa procurorilor ori străzile erau pline cu oameni protestatari…”.
Hai să le luăm pe rând. Oare însuși faptul că în țara noastră a fost deschisă o televiziune în a cărei denumire e folosită buchea slavonă K nu e o dovadă de democrație? Vrei să scrii cu C latin – poftim! Vrei să scrii cu K rusesc – nicio problemă! Sunt de acord, nu trebuie să uităm episodul cu interceptările telefonice, dar nu accept ideea cu procurorii și străzile pline de protestatari. Protestele înseamnă violență, limitarea drepturilor democratice. De ce să-l huiduim pe premier pentru dialogul lui telefonic cu șeful Fiscului, Colea Vicol? Au nu garantează Constituția noastră dreptul la libera exprimare a ideilor? I-a venit premierului în cap ideea să-l trăsnească cu câteva milioane pe un om de afaceri din Găgăuzia – de ce să nu aibă dreptul s-o exprime telefonic? De ce să se amestece procurorii, când e vorba de un drept garantat de Constituție?
Cum adică nu suntem o țară democratică dacă fiecare e liber să facă orice-i doresc mușchii minții și ai inimii? Chiar mă mir cum se poate să pui astfel problema. Îmi amintesc în context de bravul soldat Svejk care se mira de ce se supără nebunii când sunt băgați la balamuc. „Domnule, reflecta Svejk, la casa de nebuni omul e cu adevărat liber. El poate să se târâie pe brânci și în pielea goală, poate să urle ca șacalul, să turbe și să muște de mânie ca un câine. Acolo omul se poate da drept Dumnezeu ori Maica Domnului, ori papa de la Roma, ori chiar regele Angliei, ori drept împăratul Austriei, ori sfântul Vaclav”. Svejk mai povestește că acolo, la balamuc, unul striga în gura mare că e arhiepiscop, unul se dădea drept sfinții Chiril și Metodiu, numai ca să capete două porții de mâncare, un domn zicea că e gravid și-i poftea pe toți la botez, altul demonstra că înlăuntrul globului pământesc se mai află un glob, cu mult mai mare ca acesta din afară!
Asta zic și eu democrație, adevărată sărbătoare a cugetului liber! Cum adică nu suntem o țară democratică?! Uitați-vă în jur, fiecare face ce vrea, nu există nici o restricție, nici o limitare a fanteziei umane. Un politician vrea să fure – fură, un procuror vrea să claseze un dosar – îl clasează, un funcționar vrea să ia mită – ia, un polițist vrea să te trăsnească cu reteveiul în moacă – te trăsnește, vrea cineva să-și parcheze mașina în ușa ta – o parchează, vrea cineva să-și înalțe un butic în mijlocul trotuarului – și-l înalță, vrea cineva să te amăgească cu integrarea europeană – te amăgește, vrea un lider de partid să-și plefturească apropiații la televizor – îi plefturește ș.a.m.d. Nimeni pe aceștia nu-i oprește să facă ceea ce fac – de unde, așadar, a luat-o domnul avocat că nu am fi o țară democratică?
Îmi pare rău. Și sufăr. Zău…
P.S. Dedic acest pamfletuț boierului Boris și baciului Andrei din Zorile, Orhei, drept mulțumire pentru o zi de aprilie cu soare, soare care ne-a adunat sub lumina și căldura lui cu miros de vin de busuioacă, amestecat cu amintiri din copilăria școlărească cu cuțitul de lemn în tureatca cizmei. De ce să nu avem dreptul la asemenea amintiri dacă trăim într-o țară democratică?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
