Eveniment

Împuşcat mortal de un soldat rus “pacificator” din Transnistria

O sursă medicală a declarat că tânărul a fost rănit în zona abdomenului, iar organele interne i-au fost afectate. El a murit în cursul zilei, deşi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Comunicatul emis astăzi de către Biroul de reintegrare din cadrul Cancelariei de stat:

"Astăzi, 1 ianurie 2012, aproximativ la orele 7.15, doi locuitori ai satului Pîrîta se deplasau cu un autoturism din localitatea menţionată în direcţia or. Chişinău. La postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9 (pe partea stîngă), şoferul autoturismului a tamponat bariera de control, semnul de circulaţie „STOP” şi ignorînd solicitarea pacificatorilor de a se opri, a continuat deplasarea spre postul nr. 9 (pe partea dreaptă) unde, deasemenea, refuzînd să se supună indicaţiilor de a opri vehicolul, a continuat mişcarea.

Peste circa 20 de minute, acelaşi autoturism întorcîndu-se în direcţia s.Pîrîta, a evitat mijloacele speciale care au fost instalate pentru a-l opri la postul nr. 9 (pe partea dreaptă), repetat nu a dat curs somaţiei militarilor de a se opri la ambele posturi. În situaţia creată, şeful postului nr.9 (pe partea stîngă) a tras cîteva focuri de armă din pistolul mitralieră aflat în dotare de avertizare şi apoi în direcţia automobilului."

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *